Senator Leonard Azmafirei, rector UMFST: ”Este nevoie de o rețea națională de spitale universitare”

Recent a fost dată publicității clasificarea mondială 2022 a spitalelor – World’s Best Hospitals 2022, realizată de către Newsweek și compania Statista.

Dacă primele poziții din cele 250 care apar în clasificare, sunt ocupate, de fiecare dată, de spitalele din SUA (primele 3 poziții), este de comentat ierarhia spitalelor din Europa.

Există o legătură firească între puterea economică a țărilor și calitatea serviciilor medicale din aceste țari dar aș vrea să mai aduc în față încă un lucru evident: fie din denumirea spitalelor, fie din analiza sumară a activităților acestora rezultă că primele 25 de spitale din Europa sunt spitale universitare. Iată doar primele 10:

1. Charite – Universitätsmedizin Berlin, Germania – poziția 5 mondial

2. AP-HP – Hôpital Universitaire Pitié Salpêtrière, Paris, Franța – poziția 7

3. Karolinska Universitetssjukhuset, Solna, Suedia – poziția 8

4. Centre Hospitalier Universitaire Vaudois, Lousanne, Elveția – poziția 11

5. Universitätsspital Basel, Elveția – poziția 14

6. Universitätsspital Zürich, Elveția – poziția 15

7. Universitätsklinikum Heidelberg, Germania – poziția 16

8. AP-HP – Hôpital Européen Georges Pompidou, Paris, Franța – poziția 18

9. Aarhus Universitetshospital, Aarhus, Danemarca – poziția 19

10. Klinikum rechts der Isar der Technischen Universität, München, Germania – poziția 22.

În toată lumea, performanța medicală de vârf se face, mai ales în spitalele universitare, fără ca această afirmație să diminueze în vreun fel importanța activității medicale din celelalte spitale publice sau private, care are însă o orientare mai ales comunitară, cu adevărat necesară de altfel, la fiecare nivel sau uneori, chiar de rentabilitate imediată, cu referință, mai ales, la serviciile medicale private.

Spitalele universitare au însă atribuții suplimentare. Ele trebuie să facă nu doar medicină de performanță, ci să fie locul unde apare inovația în medicină sau se introduce inovația în primă instanță. Este locul unde se formează studenții și medicii rezidenți, unde se supraspecializează medicii, este spațiul dezirabil de cercetare medicală, de studiu și de progres. Este locul de ultimă adresabilitate la care apelează nu doar bolnavii cu patologii complexe ci, deseori chiar medicii din spitalele de un alt rang, din dorința comună de a rezolva un caz medical dificil. Dacă nu acolo, unde altundeva? Este sau trebuie să fie locul profesionalismului în medicină.

Pentru a preveni reacțiile la cele scrise mai sus, a celor care au avut experiențe neplăcute generate de serviciile medicale, trebuie să acceptăm că și în aceste spitale încă există și malpraxis medical sau infecții noscomiale. Un sondaj făcut de National Patient Safety Foundation and Healthcare Improvment în SUA, în 2017 a arătat că 21% dintre adulții americani au raportat că au suferit o eroare medicală și că 31% dintre respondenți au spus că un apropiat a suferit după o neglijență medicală. Și în aceste spitale există infecții asociate îngrijirilor medicale a căror incidență, în țările dezvoltate, este în medie de 5-15%, mergând până la 9-37% la pacienții din Terapie intensivă (World Alliance for Patient Safety, 2005, Lancet 2003). Doar că au o incidență mai mică, mecanisme mai clare de prevenire, de raportare și de reacție. Dar aceste mecanisme vin tot din rezultatele performanțelor profesionale a celor chemați să le conceapă și să le respecte.

În acest context, recenta decizie luată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împreună cu Ministerul Sănătății, de a face transferul spitalelor din rețeaua Transporturilor la universitățile de medicină și la autoritățile locale (unde este cazul, chiar într-o asociere a acestora) reprezintă ocazia de aur de a crea și în România o rețea națională de spitale universitare, așa cum există de altfel în toate sistemele medicale performante din întreaga lume. Desigur că un asemenea demers complex trebuie făcut cu înțelepciune, pentru a proteja interesele pacienților, mai întâi, dar și a personalului medical care lucrează în aceste instituții precum și interesul național de securitate în transporturi. Toate acestea însă se pot reglementa cu atenție dacă însă acceptăm schimbarea.

Importantă mi se pare ideea! Iar aprecierea nu vine dintr-un interes local, în Târgu Mureș nefiind, din păcate, un spital CFR. Construim din resurse proprii un spital universitar – Spitalul clinic G. E. Palade, care sper să nu fie unic, ci să devină o parte a unei rețele naționale. Universitățile au expertiza și capacitatea financiară de a da o nouă dimensiune, de excelență, asistenței medicale din România. Și poate că intrăm astfel și într-o normalitate: Ministerul Transporturilor să se ocupe de… transporturi iar Ministerul Sănătății, de sănătate! Credeți că ar exista vreun serviciu asigurat în prezent de spitalele CFR care nu ar putea fi realizat de celelalte spitalele civile sau militare?

Vrem un sistem medical mai bun? Este nevoie de o schimbare, făcută mai întâi conceptual și apoi de forța necesară de a fi pusă în practică. Dar schimbarea începe cu ideile noastre!

Prof. univ. dr. Leonard AZAMFIREI,

Senator PSD de Mureș,

Rector al UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș