Doi bărbaţi, cercetaţi pentru spargerea unui cazinou din Târgu-Mureş Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 372 Vizualizări

Doi bărbaţi, cercetaţi pentru spargerea unui cazinou din Târgu-Mureş

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale – Poliţia Municipiului Târgu-Mureş au efectuat luni, 22 mai, o percheziţie domiciliară la locuinţa unor persoane bănuite că ar fi sustras bani şi bunuri dintr-un cazinou, cauzând un prejudiciu de aproximativ 24.200 lei.

Din cercetări a reieșit că în noaptea de 1 noiembrie 2016, doi bărbați, de 29 şi 46 de ani, ambii din judeţul Mureş, ar fi pătruns în interiorul unui cazinou din Târgu-Mureş, prin forţarea uşii de acces, de unde ar fi sustras aproximativ 20.500 de lei, o legătură de chei folosite la aparatele cu jocuri de noroc şi 67 de pachete de ţigări, cauzând un prejudiciu de aproximativ 24.200 lei.

„În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat bunuri şi obiecte care ar fi fost folosite la comiterea faptei, precum şi obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte – bunuri care ar fi fost cumpărate cu banii proveniţi din comiterea faptei. Faţă de tânărul, de 29 de ani, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore iar cea de-a doua persoană bănuită de comiterea faptei este arestată în Penitenciarul Târgu-Mureş, fiind condamnată în altă cauză, pentru o faptă similară”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

La acţiune au participat și poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic. De asemenea, activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale.

Alex TOTH

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE