Home / FC Municipal / ASA, debut pe teren propriu, cu Miroslava sau Pandurii

ASA, debut pe teren propriu, cu Miroslava sau Pandurii

Distribuie

La baza sportivă a Federaţiei Române de Fotbal de la Mogoşoaia, marți a avut loc tragerea la sorţi pentru stabilirea programului competiţional al ediţiei 2017-2018 a Ligii 2 de fotbal. Cu această ocazie a fost stabilit și programul competițional complet, inclusiv Cupa României. Liga 2 va debuta sâmbătă, 5 august şi se va încheia în 2 iunie 2018. Prima parte a sezonului se va termina în data de 9 decembrie, după desfăşurarea a 19 etape din tur şi două din retur. În acest interval se vor disputa şi două runde intermediare, în 23 august, respectiv 8 noiembrie, iar echipele din eşalonul secund vor juca şi patru tururi din cadrul Cupei României, astfel: în 13 septembrie (faza III), 4 noiembrie (faza IV), 25 octombrie (16-imi) şi 29 noiembrie (optimi).

Partea a doua a sezonului, din care mai rămân 17 etape, urmează să se reia în 24 februarie, dar se pot ajunge la amânări din diverse cauze, cum ar fi starea terenurilor, condițiile meteo. În acest interval vor avea loc încă două etape intermediare, programate inițial pentru datele de 18 aprilie, respectiv pe 16 mai. Echipele din Liga 2 care se vor califica și în fazele superioare ale Cupei României, ar mai putea juca în 28 februarie, când se vor juca sferturile, sau 18 aprilie și 9 mai, datele semifinalelor, care vor avea loc tur-retur, sau chiar 17 mai, când se va juca finala.

 

Debut cu echipe din Nordul Moldovei

Cel mai așteptat moment al Adunării Generale a fost cel al tragerii la sorți, ultimul punct al ședinței. În urnă au fost introduse numele a 20 de echipe, dar participarea echipelor Foresta Suceava și Metalul Reşiţa stau în continuare sub semnul întrebării. Prima are serioase probleme financiare, iar a doua a retrogradat în ediția trecută și așteaptă să vadă dacă va fi invitată sau nu de Comitetul Executiv al FRF din 1 august să ocupe locul echipei FC Brașov, retrasă. Celor două li s-au acordat cele două numere din finalul tabelei Berger de 20 pe care s-a făcut programul noului sezon. Foresta a primit numărul 19, iar Metalul Reşiţa 20. În situaţia în care Foresta nu poate continua, cu specificația că lotul încă nu s-a reunit, iar Metalul nu îşi va rezolva situaţia juridică, membrii CEx nu le vor primi în campionat, iar programul Ligii 2 va suferi modificări, ţintarul urmând a fi păstrat pentru tabela de 18, numerele celor rămase păstrându-se. Dacă s-ar păstra cel de 20, în aproape fiecare etapă vor fi două echipe care vor sta, cu excepția celei în care s-ar întâlni cele amintite. Așadar, la tragerea la sorți pentru ASA a fost extras numărul 3, urmând să întâlnească în prima etapă, pe teren propriu, nou promovata în liga secundă, echipa ieșeană Știința Miroslava, câștigătoare a seriei I din Liga III. Dacă programul se va păstra, ASA va continua duelul cu echipele din Nordul Moldovei, pe terenul Forestei. În cazul trecerii la sistemul cu 18 echipe, mureșenii ar urma să debuteze tot pe teren propriu, cu Pandurii Târgu-Jiu, echipă care a anunțat dealtfel că vrea să joace în deplasare, deoarece stadionul de la Motru, pe care vor disputa temporar meciurile de pe teren propriu necesită modernizări pentru a găzdui meciuri din Liga 2.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Baschet: CSM Târgu Mureș a învins din nou Oradea

Distribuie Echipa de baschet masculin – Liga I din cadrul CSM Târgu Mureș a jucat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.