ASA nu dezarmează și face spectacol
23 octombrie 2017În etapa a XIII-a din Liga II de fotbal, ASA Târgu-Mureș a obținut o victorie spectaculoasă în partida disputată în deplasare la CS Balotești. Pentru mureșeni au înscris Mijokovic (min. 9), Sârbu (67, 87 și 90), Al. Stoica (68) și Petra (73), iar pentru ilfoveni au punctat Hurdubei (34) și Nica (53).
După remiza înregistrată în etapa trecută pe teren propriu cu AFC Hermannstadt (scor 2-2), se considera că acela a fost ultimul meci din istoria clubului. Speranţele au reapărut după ce a fost înaintat planul de contestare a deciziei Tribunalului Mureș, astfel încât jucătorii şi antrenorii au rmas pe poziții partida cu CS Baloteşti a avut loc. Dar nu oricum, mureșenii reușind un final de meci în forță, cu cinci goluri în mai puțin de o jumătate de oră. ASA a deschis scorulprin același jucător care reușise acest lucru cu sibienii, croatul Mijokovic. Înainte de pauză ilfovenii au egalat din lovitură liberă de la marginea careului și mulți se așteptau la un asediu la poarta lui Moga în repriza secundă.
Final în trombă pentru mureșeni
Așa și părea după ce gazdele au trecut la conducere, mai ales că și în deplasarea precedentă mureșenii au cedat spre final la Mioveni după ce au deschis scorul. ASA a reușit însă un final de excepție. Înainte de intrarea în ultimele 20 de minute Sârbu readuce egalitate, după care mai înscrie de două ori până la final. Imediat după golul egalizator, Stoica și-a readus echipa în avantaj, iar Petra a dus după doar cinci minute scorul la 4-2. În ultimele trei minute Sârbu răsucește cuțitul în rană gazdelor și ASA rămâne în plutonul fruntaș, așteptând din nou o decizie favorabilă pentru a putea continua cursa. Dacă totul decurge conform planului, ASA nu se va mai afla în stare executorie de faliment şi îşi va putea desfăşura activitatea până la noul termen de judecată, programat pe 12 ianuarie 2018. În consecinţă, şi-ar juca atât meciurile din campionat, cât şi pe cel următor, programat miercuri, de la ora 14.30, pe terenul echipei Unirea Slobozia, în cadrul 16-imilor Cupei României.
Formații:
Baloteşti: Iordan – Mirescu, Opriş, A. Răuţă, Al. Gheorghe, Coman, L. Ion, M. Neagu, Ciubuc, Hurdubei, E. Nica
ASA: Moga – Kilyen, Băjan, P. Iacob, Mendy, Laso, Mijokovic, Petriş (79 Iliescu), Licu (55 Al. Stoica), Sârbu, D. Panait (64 Petra)
Rezultatele etapei
Metaloglobus Bucureşti – Sportul Snagov 2-1
Academica Clinceni – Chindia Târgovişte 0-2
CS Mioveni – FC Argeș 0-0
AFC Hermannstadt – Dacia Unirea Brăila 3-2
CS Baloteşti – ASA Târgu Mureş 2-6
CS Afumaţi – Ripensia Timişoara 2-0
Dunărea Călăraşi – Luceafărul Oradea 1-0
Olimpia Satu Mare – Foresta Suceava 2-0
UTA – Ştiinţa Miroslava 3-0
Pandurii Târgu Jiu – ASU Politehnica 1-1
Clasament
- Hermannstadt 13 10 2 1 24- 9 32
- Dunărea Călărași 13 10 1 2 26-10 31
- Chindia Târgoviște 13 8 3 2 30- 6 27
- ASA 13 6 4 3 28-20 22
- CS Mioveni 13 6 4 3 22-15 22
- Academica Clinceni 13 6 4 3 20-17 22
- ASU Poli 13 6 2 5 17-17 20
- CS Afumați 13 5 4 4 13-13 19
- FC Argeș 13 4 6 3 15-10 18
- Ripensia 13 5 2 6 32-17 17
- Sportul Snagov 13 4 4 5 9- 9 16
- Olimpia Satu Mare 13 5 1 7 10-19 16
- Dacia Unirea Brăila 13 4 3 6 32-27 15
- Pandurii Tg. Jiu 13 3 6 4 19-18 15
- Metaloglobus Buc. 13 4 3 6 16-18 15
- UTA Arad 13 3 5 5 13-13 14
- Știința Miroslava 13 3 2 8 14-40 11
- CS Balotești 13 2 4 7 15-25 10
- Foresta Suceava 13 2 2 9 8-51 8
- Luceafărul Oradea 13 1 4 8 15-24 7
Lasă un comentariu