Cuvântul ca armă politică

"Las aceste note contemporane, prinse pe viu, ca un testimoniu pentru istoricul de la anul 2000…”
Petre Pandrea

În urmă cu 5 ani au văzut lumina tiparului două cărţi de excepţie: “Memoriile mandarinului valah” şi “Reeducarea de la Aiud”, cărţi de sertar, scrise cu mai bine de 40 de ani în urmă de către Petre Pandrea, un personaj aparte în peisajul publicistic românesc din perioada interbelică. Acestor cărţi le-a urmat editarea, în 2001, a romanului “Garda de Fier – jurnal de filosofie politică, memorii penitenciare”, de acelaşi Petre Pandrea. Concomitent cu această ultimă carte, a fost editată o alta, menită să completeze imaginea despre acest autor prolific: “Petre Pandrea în puşcăriile politice”, carte scrisă de Stelian Neagoe. Cărţile, publicate postum, s-au bucurat de un mare succes, fiind reeditate de două ori. Dar cine a fost Petre Pandrea şi de ce sunt cărţile lui atât de căutate şi citite?

Născut în 1904 la Balş, în Oltenia, Petre Marcu-Pandrea a beneficiat de o educaţie elitistă la Liceul Militar de la Mânăstirea Dealu, educaţie pe care şi-a desăvârşit-o la Facultatea de Drept din Bucureşti, după care a urmat un doctorat în filosofie şi drept în Germania. Reputat avocat, scriitor sclipitor şi jurnalist polemic, Pandrea a elaborat şi tipărit în anii săi de libertate zece cărţi de politologie, eseistică, exegeze de procedură penală, psihanaliză judiciară şi criminologie penală. De asemenea, a făcut importante traduceri din opera lui Aurel C. Popovici şi Dimitrie Cantemir. A fost avocatul tuturor cauzelor pierdute, apărând în special oameni politici supuşi persecuţiilor, de la comunişti, înainte de 1944, la membri ai P.N.Ţ., după aceea. Om de stânga declarat, dar fără a se înregimenta în vreun asemenea partid, a fost arestat în câteva rânduri în timpul regimului antonescian şi – deşi poate părea paradoxal – după 1948 chiar de comunişti, cei pe care îi apărase în procesele interbelice. Arestat în 1948, a petrecut mai bine de patru ani după gratii fără vreun proces şi vreo sentinţă. Eliberat în 1952, este arestat din nou în 1958 şi condamnat la 15 ani de închisoare, pentru a fi eliberat în 1964. În lagărul de la Aiud, destinat deţinuţilor politici, i-a fost permis între 1963-1964 să-şi scrie memoriile. Le-a scris, iar manuscrisele au fost depozitate în Arhivele Securităţii. După eliberare sa în 1964, bolnav fiind, a mai trăit doar 4 ani.

Un strigăt de apărare

Valoarea cărţilor sale tipărite după 2000 rezultă din expresivitatea şi pitorescul stilului, din bogăţia informaţiilor, vivacitatea şi veridicitatea tablourilor pe care le prezintă cititorului. Înzestrat cu un talent scriitoricesc nativ, feroce şi expresiv, se dezlănţuie de-a dreptul atunci când îşi apleacă privirea asupra unei epoci şi a unor personaje pe care le-a cunoscut în mod direct: pe Corneliu Zelea Codreanu, liderul mişcării legionare, îl descrie ca fiind un bun sportiv, dar submediocru la carte, cu o putere de înţelegere redusă, urmare a unor grave probleme de memorie. Pe Mihai Sadoveanu, un mare romancier, îl descrie ca fiind un zgârcit notoriu, iar pe cumnatul său, Lucreţiu Pătrăşcanu, o inteligenţă vie a jurisprudenţei româneşti, îl descrie ca pe un naiv şi credul, foarte uşor influenţabil şi manipulabil de către femei, în mod deosebit de către soţia sa Hertha. În memoriile sale – frescă vie a unei epoci cu moravurile şi năravurile ei – nu scapă nici liderii comunişti Ana Pauker, Iosif Chişinevschi şi chiar Gheorghiu-Dej. Memoriile sale interbelice continuă cu cele din închisoare, portret al unei epoci frământate a istoriei României, dar şi mărturie sinistră a unor timpuri care nu s-au pierdut încă în negurile istoriei. În acelaşi timp memoriile sale sunt şi un strigăt înalt de apărare în faţa neantului spre care îl împingeau torţionarii săi.

Nicolae BALINT

Explicaţii foto :
foto 1 : "Două cărţi necesare pentru înţelegerea unei epoci"(foto cu cele două coperţi de carte)
foto 2 : "Petre Pandrea, un spirit liber până la capăt"(foto cu el) ;