Descentralizare nebuloasă Uncategorized
  • admin
  • 0 comentarii
  • 34 Vizualizări

Descentralizare nebuloasă

Şcoli orientate către nevoile locale şi profesori plătiţi pe baza performanţelor reprezintă ideea centrală a descentralizării sistemului educaţional promovată din nou de M.E.C. Suspiciunea şi dorinţa de a controla tot de la centru sistemul de învăţământ, a dus la paşi mici în descentralizare, totul fiind o nebuloasă.

Ministrul Educaţiei, Mircea Miclea, a declarat că în perioada următoare instituţia va elabora un plan de descentralizare a tuturor şcolilor din România. Ministrul a precizat că se lucrează la o politica foarte coerentă de accentuare a descentralizării, acuzând şi lipsa unei viziuni coerente în privinţa acestui demers, mărturisind că există chiar semnale şi rapoarte de la Banca Mondială care arată că a lipsit o viziune coerentă în ceea ce priveşte descentralizarea. Totodată, se vrea ca fiecare şcoală să hotărască modul în care îşi va plăti profesorii, ţinând cont şi de rezultatele obţinute de elevi la testele naţionale periodice. Norme generale vor fi la baza politicii locale de personal. La nivel naţional vor fi stabilite norme de salarizare, dar fiecare şcoală îşi va face singură politica de personal. Introducerea testelor naţionale va fi una dintre modalităţile prin care va fi evaluată performanţa cadrelor didactice. Ideea serviciilor externalizate de contabilitate şi curăţenie este agreeată de minister. De exemplu, o şcoală îşi va putea concedia contabilii, tâmplarii şi femeile de serviciu şi va putea angaja în locul acestora firme care să se ocupe de contabilitate, curăţenie sau reparaţii, în ideea de a obţine un preţ cât mai rezonabil cu putinţă. De asemenea conducerea şcolii va avea posibilitatea să hotărască ce cursuri pot fi introduse auxiliar, cursuri care să aibă legătură cu meseriile care se caută în localitatea respectivă. “Întregul proces este o nebuloasă. Există acum un proiect pilot care se desfăşoară în opt judeţe care ar trebui să continue până la sfârşitul anului 2005. Ar trebui ca ministerul să precizeze ce se va întâmpla cu acest proiect. În plus nu există încă un regulament de aplicare al acestui proiect. În privinţa externalizării serviciilor din şcoli, idei au mai fost, de fapt se urmăreşte integrarea acestor servicii în cadrul Primăriilor. Firmele de specialitate vor putea acţiona în oraşela mai amri, dar sistemul nu este bun pentru comen şi sate. Vom avea în scurt timp o şedinţă a Colegiului Liderilor FSLI, în care dacă vom primi noutăţi în privinţa descentralizării le vom analiza. Dacă ministerul are proiecte, trebuie să le discute cu partenerii sociali şi apoi vom vedea cum le vom implementa. Până atunci rămâne pentru M.E.C problema salarizării, care va genera probleme serioase, mai ales dacă se menţine ideea de a majora salariile cu 18% doar pentru personalul nedidactic”, ne-a declarat preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Mureş, Cornel Crucean.
Preşedintele Sindicatului Spiru Haret, Ioan Săcărea, are o poziţie similară: “De ani de zile ne luptăm pentru ca tot mai multe decizii să fie luate la nivel local. Spre exemplu titularizarea ar putea să se desfăşoare la nivel local, nu să mai meargă profesorii la Galaţi, Bucureşti sau oriunde altundeva prin ţară. Viziunea coerentă ar fi ca tot mai multe decizii să fie luate de inspectoratele şcolare judeţene. Dar tot suspiciunea a ţinut până acum deciziile la nivel central. Externalizarea serviciilor se va produce până la urmă vrem nu vrem, dar noi ne vom lupta să păstrăm cât mai mulţi oameni, căci ei cunosc sistemul şi firmele care vor veni nu vor avea interesul să facă o treabă cât mai bună”.
Ionuţ OPREA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE