Baronul Florea vrea înapoi la origini Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 57 Vizualizări

Baronul Florea vrea înapoi la origini

112_ppcd.gifPPCD atrage foşti ţărănişti

Consiliile de conducere ale PNŢCD şi URR au decis săptămâna trecută fuziunea celor două partide sub numele de Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD), în vederea realizării proiectului de unificare a forţelor creştin-democrate şi populare. Astfel, după ce liberalii şi democraţii par să fi abandonat proiectul lui Valeriu Stoica, mult discutatul pol popular este pe cale să se cristalizeze, prin eforturile liderului ţărănist, Gheorghe Ciuhandu.

Liderii celor două formaţiuni au hotărât ca fuziunea să aibă loc pe 20 februarie. Din cauza criticilor primite săptămâna trecută – când PNŢCD anunţase că este în negocieri cu un grup de 17 deputaţi şi senatori grupaţi în jurul celor 5 sindicalişti ai BND (ajunşi în parlament pe listele PRM) –, Ciuhandu a anunţat că până la această dată vor fi suspendate orice discuţii cu celelalte forţe politice care şi-au manifestat dorinţa de a se alătura PPCD.

Poruţiu, lider popular?

La nivel local, conducerea noii formaţiuni va fi asigurată de o echipă cu un mandat de şase luni. Surpriza cea mai mare vine din faptul că, la nivel municipal, reprezentant al PNŢCD în structura de conducere se vrea Mihai Poruţiu, care i-a părăsit în 2000 pe ţărănişti pentru PNL (de unde a fost dat afară de Eugen Nicolăescu înaintea alegerilor locale, când s-a opus candidaturii lui Teodor Giurgea pentru primărie). Pentru aceast lucru, Poruţiu a fost săptămâna trecută în audienţă la preşedintele PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu, care a evitat să se amestece în problemele organizaţiilor locale. De altfel, se pare că, după excluderea din rândul liberalilor, Poruţiu a bătut şi pe la uşi social-democrate, care însă nu s-au deschis.
Mai mult, interesaţi de noul partid par a fi şi alţi doi foşti ţărănişti: consilierul local independent Doru Oprişcan, exclus şi el în vară din PNL, tot din acelaşi motiv, şi rătăcitorul susţinut şi susţinător de social-democraţi, primarul Dorin Florea.

Rămâne de văzut cum se vor împăca ţărăniştii mureşeni cu această stare de lucruri, dat fiind că, nu mai departe de săptămâna trecută, Gheorghe Ciuhandu declara că îi doreşte ca membrii “pe cei care cred în valorile creştin-democrate, şi nu pe cei mânaţi de interese conjuncturale”. Eugen Crişan, preşedintele interimar al PNŢCD Mureş, a declarat că intenţia unora ca Poruţiu, Oprişcan sau Florea trebuie analizată de Biroul Judeţean, singurul în măsură să decidă dacă cei trei vor fi sau nu primiţi în partid, însă nu se pune problema ca ei să revină în funcţii de conducere.
Conducerea locală a noii formaţiuni, care urmează să se decidă în această săptămână, va fi formată, potrivit liderului ţărănist, din oameni tineri.
Relu TĂTAR

“Pe cei care au greşit e normal să-i iertăm, e creştineşte, dar trădătorii nu pot avea decât soarta Iudei. Cine trădează o dată trădează în permanenţă. În opinia mea, şi asta este morala politică. Dacă de la centru se va încerca impunerea unuia dintre ei într-o funcţie de conducere, eu şi colegii mei ne vom împotrivi.” Eugen Crişan, preşedinte PNŢCD Mureş

“Eu nu am părăsit niciodată familia ţărănistă, aşa că nu înţeleg de ce s-ar face aşa mare caz dintr-o reîntoarcere a mea. Am fost contactat de foşti colegi de la Bucureşti, care m-au întrebat dacă nu aş fi interesat, dar deocamdată nu ştiu nimic în această privinţă.” Mihai Poruţiu

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE