Politicieni pe centură Editorial
  • admin
  • 0 comentarii
  • 58 Vizualizări

Politicieni pe centură

117_cora.gifPreşedintele Traian Băsescu a trimis-o săptămâna trecută pe Lavinia Şandru pe centura politicii, acolo unde se află, de fapt, toţi politicienii. Care, pe zi ce trece, preocupaţi de scandaluri şi ciolan, îşi pierd luciditatea. Făcând o comparaţie între euforia cu care noua putere ne promitea, după câştigarea alegerilor, seriozitate şi responsabilitate faţă de naţiune şi ceea ce se întâmplă acum nu putem să nu privim cu scârbă la tabloul mahalagesc ce ni se înfăţişează.
În PD e rupere de nori iar în PNL o ciolaniadă pe viaţă şi pe moarte. Aliaţii, ungurii şi umaniştii, râd pe înfundate şi cu satisfacţie ştiind că atunci când doi se ceartă câştigă alţii.
Ce au promis politicienii a rămas doar o promisiune şi, în mod sigur, atunci când au facut-o nici ei nu credeau în ea. Au promis fuziunea liberalilor cu democraţii pentru a forma o adevărată putere. Acum, când s-au trezit în vârful căpiţei, în loc să se străduiască să găsească un echilibru, politicienii puterii s-au apucat să se hârjonească, ceea ce, potrivit legii gravitaţiei îi va aduce curând la pământ. Ar fi bine să poată fi aduşi cu picioarele pe pământ, dar tare mi-e teamă că în cădere se vor izbi atât de rău încât vor fi năuciţi. Bine, că nici în tabăra opoziţiei lucrurile nu stau prea roz, este foarte adevărat, dar parcă în PSD chiar şi scandalurile s-au mai oprit sau cel puţin nu ies la suprafaţă.
Şi democraţii şi liberalii i-au trimis pe tineri la plimbare, să se spele pe mâini de substanţa cu care au lipit afişe şi să revină în 2008 pentru a se îndeletnici de aceeaşi treabă. În schimb au ieşit cu pretenţii tot felul de videni, berceni, catarame şi patrici, cu aerul că ei nu fac parte dintre polticienii de periferie. Banii poţi să-ţi confere multe privilegii, însă puterea prost gestionată nu duce decât fie la dictatură, fie la anarhie.
Băsescu le-a dat un termen de şase luni guvernanţilor pentru a se pune pe picioare, perioadă care se traduce prin termen pentru a-şi găsi oamenii necesari. În afara UDMR, nici un partid nu a avut oameni pregătiţi pentru a prelua puterea. Dacă pentru a merge bine ţara este nevoie de un guvern maghiar, atunci aşa să fie. Va fi un adevărat spectacol să-i vedem pe sudişti cum învaţă limba maghiară. Dacă să guverneze nu sunt în stare.

de Cora MUNTEAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE