Zi de Zi 20 de ani / La mulți ani, Zi de Zi! Povestea merge mai departe! Editorial
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 283 Vizualizări

Zi de Zi 20 de ani / La mulți ani, Zi de Zi! Povestea merge mai departe!

După lupte mai mult sau mai puțin seculare, povestea Zi de Zi a ajuns la borna cu numărul 20. Cu bucurie constat că fac parte din această poveste de vreo 15 ani, perioadă în care am descoperit o lume cu totul nouă pentru mine. O lume în care alte și alte lumi mi s-au deschis și în care am încercat să pătrund și să scot ceva ce să fie transmis mai departe cititorilor.

Privind în urmă, nu pot decât să zâmbesc la tot ce mi se desfășoară pe ecranul memoriei, momente bune, mai puțin bune, dar peste care am reușit de fiecare dată să trec, sau mai bine spus să trecem cu bine. Au fost 15 ani cu de toate pe care am încercat să le cuprindem în paginile gazetei pe nume Zi de Zi. La acest moment aniversar, musai să ne aducem aminte de cei care au fost și nu mai sunt, de colaboratori, de cei ce au înțeles că presa, așa cum e ea, merită o șansă. Să nu uităm de cititori, de cei care ne laudă munca, dar și de cei care ne mai beștelesc, în fond titulatura Zi de Zi îi include pe toți și toate.

Vremurile s-au schimbat, presa își caută modalități noi de expresie într-o lume tot mai puțin preocupată de conținut, de esență, chestiuni esențiale în care ne încăpățânăm să credem. Acest crez a fost cel care a făcut ca povestea Zi de Zi să nu se oprească. E și asta o realizare, poate cea mai importantă, cea a perseverenței unde meritul este unul comun. Câte despre viitor, am să repet spusele de acum 5 ani când Zi de Zi serba 15 ani: „Timpul poate nu mai are răbdare cu noi, vine cu tot felul de provocări, dar în schimb noi, cei care mai trudim la această poveste pe nume Zi de Zi, măcar să mai avem răbdare cu noi înșine, cu crezul nostru de a vedea lumea. Altfel, riscăm să plonjăm într-o mediocritate de consum, într-o formă fără fond, bună la statistici, dar prea puțin viabilă pentru vremurile ce vor veni”.

La mulți ani, Zi de Zi! Povestea merge mai departe!

Alin ZAHARIE,

Reporter

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE