Zi de Zi 20 de ani / Cum putem să mai fim ”O parte din viața ta”?

Ca să nu mă suprapun pe cele scrise de către colegii mei, e un avantaj să fii câteodată editor, voi începe acest material de opinie cu o amintire rămasă vie și sper că bolile senectuții (dacă o voi prinde, bineînțeles, pentru că God knows) să nu mi-o șteargă pe principiul medical că voi trăi mai mult în trecut și mult mai puțin în prezentul imediat.

Amintirea, deci. În 2003, echipa săptămânalului Ziarul de Mureș (da, acea publicație care încă stârnește patimă, controverse, supărări etc.) începea să gândească și să muncească la un nou proiect editorial, un cotidian. I s-a spus Zi de Zi și a fost lansat într-o zi de 16 martie, bineînțeles într-o luni, cu un slogan care mi s-a părut atunci atât de atrăgător, și mi se pare chiar și acum, deși unii îl găsesc învechit pentru epoca digitală și îmbibată în tehnologie pe care o trăim, care, vrem sau nu vrem să o recunoaștem, sapă falii adânci între noi ca oameni, parteneri de viață, membri de familie, prieteni, cunoștințe sau ce atribute ne-am mai putea adăuga, evoluând în atâtea cercuri – “O parte din viața ta”. O semnificație profundă și frumoasă care vorbea despre a te include, a participa, a fi acolo.

O paranteză necesară, sper să nu vă tulbur prea mult cu digresiunile mele. Însă, pentru a înțelege ce a însemnat Zi de Zi în economia media mureșene, vă invit să lecturați cele scrise de subsemnata pentru acea pagină 1 la care ne fotografiem astăzi și, pentru a nu ne văduvi cititorii de puțină istorie, pe care o voi distribui în 16 martie pe canalele social media de care uzez, spre fericirea miliardarilor din Silicon Valley și de prin alte părți calde și prietenoase ale Pământului 😊.

Iar, de la paranteză, revin la verbele de mai sus – a te include, a participa, a fi acolo – care consider că ne lipsesc astăzi cel mai mult din viața cotidianului pe care îl celebrăm peste două zile. Participarea, dialogul, sentimentul că ne putem sprijini unii pe alții, chiar dacă nu suntem de acord în anumite privințe, vedem lucrurile diferit, reușim să ajungem la un numitor comun după dezbateri (chiar aprige), însă pe fundamentul argumentelor. Până la urmă, nu e rău să nu uităm că suntem parte a aceleiași comunități pe care toți ne-o dorim mai bună, însă lucrurile nu se întâmplă, nu se schimbă de la sine, iar, cum observ de la o vreme că tot o repet, cred că putem ajunge departe mergând împreună.

So, vine la final și întrebarea: Cum putem să mai fim ”O parte din viața ta?” Și m-aș bucura, extra-bucura, să nu fiți sfioase/sfioși, să nu vă fie teamă să îmi (ne) răniți orgoliul – avem, har Domnului, extraordinar de mult, dar avem și maturitatea celor două decenii -, chiar să încercați să vă puneți în papucii mei/ai noștri și să vedeți cum am putea colabora în acel spirit al sloganului de început. ”O parte din viața ta.”

Ligia VORO,

Senior editor