Ce m-a enervat ieri: Azi poţi să mă cumperi ieftin

Nu am vrut să scriu nimic despre iubire, dragoste, sentimente, căsătorie, fericire, divorţ. Şi nu pentru că nu aş avea ce să scriu, ci pentru că nu sunt în măsură să dau lecţii sau sfaturi, şi nici nu am dreptul că comentez sau să îi judec pe alţii.
Şi totuşi. M-am întâlnit cu o veche cunoştinţă din perioada studenţiei. S-a făcut drăguţel, m-am gândit eu, dar nu i-am spus, pentru că, oricum, era necopt pentru mine şi nu aveam de gând să mă leg la cap. Am stat puţin de vorbă şi mi-a spus că îi e dor să iasă cu o fată. Că e Valentine’s Day şi e singur. Eram prea bine dispusă să îl pot consola. Ah, singurătatea, m-am săturat de subiectul acesta. M-am săturat să fiu umărul pe care se plânge. I-am sugerat să meargă puţin mai încolo, pe strada Călăraşilor. Dintr-un gang de acolo va putea să aleagă ceva ce pe moment îi poate alina suferinţa. Cu ceva bani, nu mulţi, putea avea o fată pentru cel puţin o jumătate de oră. Idee respinsă! Dar nu pentru că sunt “fetiţe”, ci pentru că pentru că sunt scumpe. “Cum sunt scumpe? Sunt fetele de la centură!”, am ripostat. Am rămas stupefiată de răspunsul. “Fetele astea sunt scumpe. Ele îţi cer bani pentru o întâlnire. Una ca tine nu-mi cere bani pentru nimic. Tu eşti ieftină. Ba nu, tu eşti gratis”. Am auzit, odată, o vorbă de la un regizor din Bucureşti: “Un kilogram de creier e mai scump decât un kilogram de carne”. Mi-a plăcut. Eu îmi vând cunoştinţele, nu trupul. Ei bine, fetele care se vând, la propriu, se pare că sunt mai apreciate. După părerea multora, te oferi ca un cadou atunci când accepţi o invitaţie. Eşti un fel de bonus. Ca în reclamă: “Ia, că-i superofertă!”.
Creierul dispare încet de pe piaţă. Eu vă întreb: “Azi, cât costă kilogramul de carne?”
Liana TODORAN