Scenarii electorale Externe
  • admin
  • 0 comentarii
  • 51 Vizualizări

Scenarii electorale

396_scenariielect.gifPreşedintele moldovean, Vladimir Voronin, a afirmat că ţara sa a avut de a face pentru prima oară cu o "intervenţie neobişnuit de nepoliticoasă de peste graniţe", în cadrul alegerilor parlamentare desfăşurate duminică. Voronin a apreciat că intervenţia majoră a fost din partea Rusiei, faţă de care Moldova a fost mereu "prietenoasă". De asemenea, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Chişinău, Voronin a mai precizat că nu este satisfăcut de rezultatul acestui scrutin, susţinînd că fără intervenţia străină comuniştii, care se află în prezent la guvernare, ar fi câştigat mai multe voturi.
Partidul Comunist, condus de Voronin, a cîştigat majoritatea parlamentară în urma alegerilor de duminică, obţinând 46,1 la sută dintre voturi, adică 57 de mandate. Potrivit Constituţiei Moldovei, pentru ca Voronin să poată fi numit din nou în funcţia de preşedinte, Partidul Comunist ar fi trebuit să obţină 61 de locuri în Parlament, sau trei cincimi din numărul total al acestora. Un oficial moldovean, al cărui nume nu a fost dat publicităţii, a declarat că Partidul Comunist intenţionează să formeze o alianţă cu alte formaţiuni politice, pentru a obţine cele patru mandate de parlamentar absolut necesare realegerii lui Voronin. Acesta a exclus negocierile cu formaţiunile politice intrate în noul parlament, dar a spus că anumiţi deputaţi ai opoziţiei vor fi convinşi să voteze cu comuniştii la alegerea preşedintelui.
Atât Blocul Moldova Democrată, cât şi Partidul Popular Creştin Democrat au declarat categoric că nu vor acorda nici un sprijin în alegerile prezidenţiale Partidului Comuniştilor şi că vor forţa repetarea alegerilor. În caz că Parlamentul nu poate alege preşedintele în trei tururi de scrutin, vor fi convocate alegeri în termen de 3 luni.
Ioan BUTIURCĂ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE