Extindere in forta Externe
  • admin
  • 0 comentarii
  • 38 Vizualizări

Extindere in forta

534_Extindere.gifIsraelul va continua să construiască locuinţe în trei mari colonii evreieşti din Cisiordania, a declarat ministrul fără portofoliu, Matan, Vilnai: Vom continua să construim la Maale Adumim (est de Ierusalim), la Gush Katif (sud de Ierusalim) şi Ariel, deoarece aceste sectoare nu vor fi transferate niciodată Autorităţii Naţionale Palestiniene. Ministrul a precizat că nu este vorba despre colonii neautorizate, ci de implantări "perfect legale: locuinţe, birouri administrative şi zone industriale, în funcţie de necesităţi". Ministrul apărării israelian, Shaul Mofaz, a confirmat că se intenţionează ridicarea a cel puţin 3.500 de noi locuinţe la Maale Adumim, situată la aproximativ zece kilometri de Oraşul Sfânt, cu scopul de a lega colonia de diverse cartiere evreieşti din Ierusalimul de Est (zona arabă cucerită de Israel, în 1967). Decizia statului evreu fost condamnată de Autoritatea Palestiană care a declarat că extinderea aşezării vine în contradicţie flagrantă cu planul de pace ”Foaia de parcurs”, care prevede negru pe alb încetarea activităţilor de colonizare. Palestinienii au acuzat Israelul că subminează procesul de pace şi au declarat că extinderea aşezării Male Adumim va tăia în două partea arabă a Ierusalimului, făcând imposibilă crearea unui stat palestinian unitar. I.B.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE