Mai puternica decat directorii

Un scurt sondaj în rândul directorilor mureşeni ne-a convins de faptul că, dacă ar fi obligaţi să trăiască cu un milion de lei pe lună, s-ar autodistruge în cel mai scurt timp. Vilma Szekely din Târgu Mureş trăieşte cu o pensie de handicap echivalentă cu ceea ce pentru alţii ar fi motiv de cerşetorie sau sinucidere. Astăzi împlineşte 85 de ani şi chiar dacă ar avea un tort cu lumânări în care să sufle nu ar avea ce dorinţă să-şi pună.

Astăzi e o zi de martie oarecare pentru majoritatea. Pentru unii, însă, e o zi specială, pentru că îşi serbează anii de la naştere. Astfel de evenimente se lasă, de obicei, cu tort, vin, sărăţele pe masă si un plic cu bani. În astfel de momente contează mult prezenţa celor dragi.
La marginea oraşului, într-o casă veche şi simplă, o femeie despre care nu ştie nimeni nimic împlineşte astăzi 85 de ani. Szekely Vilma a refuzat pactul cu fericirea şi a rupt legătura cu lumea în momentul în care, devenind văduvă, s-a îmbolnăvit grav de inimă, fiind obligată să trăiască doar dintr-o pensie de handicap. Pe Vilma am întâlnit-o pe o bancă în centrul oraşului. Privirea ei obosită şi pustie m-a convins imediat că este un om al cărui caz social poate interesa, motiv pentru care am intrat în vorbă, sperând că o să o putem ajuta, într-un fel sau altul. După doar câteva minute, discuţia a luat o întorsătură bruscă. Am fost puşi în locul ei şi am căutat nişte răspunsuri.
"Am o pensie de 1 milion de lei. Atâta îmi dau în fiecare lună. Cum mă descurc cu banii ăştia? Dumneata ce ai putea face cu ei?", întreabă Vilma.

Directori în pielea Vilmei

"Cu un milion de lei mi-aş cumpăra bilete la loto. Dacă ar fi un milion în plus faţă de ce am eu. Dar să trăiesc cu un milion de lei pe lună, îmi este greu să-mi imaginez ce aş putea face. O pâine semialbă costă 12.500 de lei, vă daţi seama că nici o sută de pâni nu intră în această sumă. Şi numai cu aşa ceva nu poţi trăi. Eu, unul, nu aş putea", spune Ştefan Şomeşan, inspector şcolar general.
Nici Emil Giurconiu, preşedintele Sanitas, nu crede că s-ar descurca: "Dacă aş avea un milion de lei în plus, cu siguranţă l-aş da unor familii mai nevoiaşe, pe care le mai ajut din când în când din puţinul meu. Dar dacă ar fi să trăiesc cu un milion de lei pe lună, m-aş pierde. Cu suma asta nu poţi trăi decent nici măcar o zi. Îmi pun şi eu de multe ori întrebarea cum se descurcă familiile de pensionari – şi cunosc multe – care îşi duc traiul cu 5 milioane de lei, iar consumul la bloc este de 3,5 milioane. Este o vârstă la care şi medicamentele sunt necesare pentru a menaja sănătatea. Să fiu obligat să trăiesc cu suma asta lunar, m-aş autodistruge în scurtă vreme".
Csiki Zsuzsanna, director CJASS, Mureş, consideră că prin muncă se pot depăşi orice greutăţi, dar că un bătrân pus în situaţia de a supravieţui cu un milion de lei pe lună este o imagine inumană: "Eu consider că orice persoană care trăieşte la limita existenţei se poate ajuta pe sine prin muncă. În cazul în care persoana respectivă este în vârstă, consider că poate fi ajutată de copii. Un milion de lei nu este o sumă de trai bun, dar întotdeauna există soluţii. Şi, dacă nu sunt, atunci într-adevăr este tragic. Pentru mine, cel puţin, ar fi o tragedie".
"E greu să-mi imaginez ceea ce alţii sunt nevoiţi să trăiască. Cred că aş ajunge în pragul nebuniei şi mi-aş face rău. Cu suma asta aş fi obligat să cerşesc pe stradă. Asta aş face. Şi ne mirăm de numărul mare al cerşetorilor peste care dăm în fiecare zi? Nu. Asta înseamnă democraţie la noi. Unii sunt foarte bogaţi, iar alţii sunt săraci lipiţi", spune Ioan Socaciu, patronul unui magazin alimentar.

Nu dori omului ani. Ci sănătate

Vilma este bolnavă şi nu are pe nimeni să o ajute. Cândva, povesteşte ea, a avut ceva animale prin curte, dar a fost nevoită să le vândă. Lipsa banilor şi lipsa puterii fizice au obligat-o să renunţe şi la cei câţiva metri pătraţi de grădină, pe care a cedat-o vecinilor. Oamenii o observă deseori în parcul din centrul oraşului stând pe o bancă cu privirea fixată într-un punct nedefinit. "Am văzut-o de multe ori pe aici şi am remarcat-o imediat, datorită felului în care arată. Cred că în tinereţe a fost o femeie foarte frumoasă, are ochii de o culoare verde cu galben, parcă. I-am dat de câteva ori ceva de mâncare şi îi mai aduc, pentru că îmi este foarte milă de ea. Cine ştie ce soartă vom avea noi la vârsta ei? Sau dacă apucăm vârsta ei", spune Maria Marian, 46 ani.
Este, într-adevăr, greu să umblăm "în papucii" Vilmei. Şi chiar dacă încercăm, o stare de nelinişte, compasiune şi groază ne cuprinde în faţa unei astfel de realităţi. Şi revenim imediat la ale noastre, convinşi de seriozitatea problemelor noastre, care ne toacă în fiecare zi. Vilma împlineşte astăzi 85 de ani. Şi chiar dacă ar avea un tort cu lumânări în care să sufle, nu ar avea ce dorinţă să-şi pună.
Amalia VASILESCU