Ambiţie de 13 ani Monden
  • admin
  • 0 comentarii
  • 64 Vizualizări

Ambiţie de 13 ani

628_Ambitie.gif"Mureşeni Zi de Zi" îţi prezintă viaţa de lângă tine. De câte ori te-ai întrebat ce gândeşte şi cine este cel pe lângă care treci pe stradă? De câte ori te-ai gândit de ce îi sclipesc ochii celei care îţi dă în fiecare dimineaţă ziarele? De câte ori ai fi vrut să afli cum de a îmbătrânit aşa de frumos bătrâna care stă în parc şi îşi supraveghează nepoţii? Dacă povestea ta este un exemplu pentru ceilalţi, dacă visele tale îndrăzneţe îţi dau putere să lupţi, te aşteptăm la redacţia Zi de Zi sau să ne scrii pe e-mail, la corina@zi-de-zi.ro

Are 13 ani şi nu se teme de nimic. Margareta este elevă şi şi-a stabilit deja priorităţile în viaţă. "Vreau să fiu asistent medical, pentru că nu-mi este frică de ace sau sânge", spune ea hotărâtă. Recunoaşte că s-a gândit să se facă fotomodel sau cântăreaţă, dar cum nu a văzut în asta un viitor prea bun a renunţat la idee. Până să ajungă asistent medical s-a gândit să lucreze ca voluntar la un cămin de copii, pentru că îi plac foarte mult. De fapt, dacă ar avea destui bani, prima grijă ar fi un cămin pentru copii. Cu toate acestea, crede că e prea mică pentru a se gândi la o familie: "Pe la 25-26 de ani o să vreau o familie mare".
Îi place să citească, dar recunoaşte că nu se rezumă doar la cărţi: "Îmi plac revistele ca Bravo şi Popcorn, dar şi Acasă Magazin", mărturiseşte timidă fata. Nu s-a gândit vreodată să plece din Târgu Mureş, chiar dacă ar primi un salariu mai mare, la Bucureşti. "Cu primii bani pe care o să îi câştig îmi voi ajuta familia, pentru că şi ei au fost alături de mine întotdeauna", zâmbeşte Margareta.
De mică îi este frică de apă. La 8 ani a căzut într-un lac şi, pentru că nu ştia să înoate, s-a speriat foarte tare. Unchiul a fost cel care a salvat-o, dar de atunci ezită să intre în vreun bazin, chiar şi vara la ştrand. Nu uită să amintească de prietenii ei, despre care spune că îi sunt alături şi la distracţie, dar şi când are probleme. Aşa că s-a gândit că ar fi bine să se înfiinţeze o discotecă doar pentru copii. "Fără băutură, ca să mă lase şi pe mine părinţii să merg să dansez cu prietenii", încheie Margareta.
Corina ALBOTA
corina@zi-de-zi.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE