Cu CFR, fumăm organizat Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 30 Vizualizări

Cu CFR, fumăm organizat

818_CuCFR.gifTrenurile mureşene se aliniază standardelor europene

Apropierea de Europa înseamnă pentru Ministerul Transporturilor controale mai multe şi fumători mai puţini. Astfel, SNTFC CFR Călători S.A. a anunţat că va intensifica, la nivelul întregii reţele feroviare, controalele pentru depistarea celor care circulă fără legitimaţii valabile.
Măsura este permanentă şi va viza în principal rutele unde se semnalează creşterea numărului de călători, în condiţiile în care încasările rămân constante. CFR nu renunţă la controalele efectuate în colaborare cu poliţia şi jandarmeria, tocmai pentru a descuraja transportul fără legitimaţii de călătorie.
În judeţul Mureş, faţă de celelalte zone ale ţării, numărul celor depistaţi fără legitimaţie de călătorie sunt ceva mai puţini. “Noi organizăm lunar, în colaborare cu personalul CFR, în jur de 25 de patrule sau opriri între staţii. Mureşenii preferă să-şi facă abonamente, pentru că sunt mai convenabile”, a precizat Marian Fodor, şeful Serviciului Transporturi Feroviare din cadrul IPJ Mureş. Legat de situaţia din judeţul Mureş, Vasile Bora şeful staţiei CFR Călători Mureş, ne-a declarat: “Din biletele eliberate în tren, la un tarif mai mare decât la casă, şi din cele aproximativ 30 de procese verbale de contravenţie se strâng în jur de 200 de milioane de lei lunar. Comparativ cu alte zone ale ţării, la noi se strâng mai puţini bani. Lumea, în general, nu circulă fără bilete”.
De asemenea, pentru alinierea la standardele europene, în trenurile româneşti numărul spaţiilor alocate fumatului se vor reduce, iar afişarea unor avertismente legate de riscurile la care se expun fumătorii va fi obligatorie.

Cătălin HEGHEŞ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE