În lumea campionilor

În toamna anului 1984 a început o a doua etapă în cariera de jucător a lui Bölöni. Mai scurtă, dar şi mai intensă. Bölöni, aşa cum anticipau cei care l-au vrut la Steaua, a devenit creierul acestei echipe. A dăruit şi aici din capacitatea lui de mobilizare, din ambiţia nemăsurată…
La finalul sezonului 1984-1985 Bölöni a cucerit, alături de colegii de la Steaua, primul titlu din carieră. În toamnă, echipa bucureşteană, a pornit în cursa care avea să o ducă la câştigarea Cupa Campionilor Europeni. Să ne-o aducem aminte: Vejle BK – Steaua 1 – 1, Steaua – Vejle BK 4 – 1, Honvéd – Steaua 1 – 0, Steaua – Honvéd 4 – 1, Steaua – Kuusysi Lahti 0 – 0, Kuusysi Lahti – Steaua 0 – 1, Anderlecht – Steaua 1 – 0, Steaua – Andrelecht 3-0, cu final de drum la Sevilla, miercuri, 7 mai 1986, Steaua – FC Barcelona 0 – 0 (0 – 0), 0 – 0, 2 – 0 (11m). Lăcătuş şi Balint au marcat iar Duckadam i-a oprit pe Alexanco, Pedrazza, Pichi Alonso şi Marcos. De la campioana Europei au ratat Majearu şi Bölöni.
Steaua a jucat cu: Duckadam – Iovan, Belodedici, Bumbescu, Bărbulescu – Bălan (73 Iordănescu), Balint, Bölöni, Majearu – Lăcătuş, Piţurcă (112 Radu II). Antrenor: Emerich Jenei.
Bölöni a marcat un gol, în partida Steaua – Vejle BK 4 – 1 şi a jucat titular până la fluierul final, în toate meciurile. Acasă, la Târgu Mureş, au fost din nou motive de mândrie.
Legat de acea lovitură de la 11 metri din finala cu FC Barcelona, ratată de Bölöni, fostul lui coleg de la ASA, portarul Sólyom Csaba, a povestit un amănunt: “În perioada cât am fost coechipieri, Loţi rămânea, de multe ori, după antrenamente, să repete lovituri libere, cornere sau lovituri de la 11 metri. Dădea bine, doar că uneori trăgea la semiînălţime. Îi spuneam întotdeauna să dea în colţul din stânga portarului, pe jos, pentru că acolo nu o mai poate apăra. În finală nu a tras aşa”.

Ratarea lui Bölöni a rămas doar o problemă de statistică.

Minunea făcută de Duckadam a şters orice sentimente de culpabilizare, iar la aproape 20 de ani de la acel moment, fostul portar al Stelei spune că indiferent de ce s-ar fi întâmplat în final, Bölöni sau Majearu nu ar fi fost socotiţi vinovaţi: “În acele momente nu m-a interesat cine marchează, cine ratează. M-am concentrat la ce voi face eu, acolo, între barele porţii. Se observă (cine a mai văzut caseta, şi eu am revăzut-o ulterior de multe ori) că primul care mi-a sărit în braţe a fost chiar Loţi. Probabil că gestul acesta a fost ca un fel de mulţumire pentru faptul că eu am reparat acea greşeală, dacă o putem numi aşa, ratarea de la 11 metri. Oricum nu am fi fost supăraţi pe niciunul dintre cei care nu au reuşit să înscrie”. Acum câţiva ani, într-un interviu, Bölöni a comentat şi el momentul de la Sevilla, cu o uşoară ironie, spunând că nu poate rata o lovitură de la 11 metri decât cel care nu execută astfel de lovituri. După câteva luni, în 24 februarie 1987, jucătorul plecat în urmă cu 35 de ani din Târnăveni a ridicat deasupra capului încă un mare trofeu, Supercupa Europei, după un 1-0 cu Dinamo Kiev. Boloni avea să mai rămână la Steaua încă un sezon şi jumătate, perioadă în care formaţia din Ghenea a mai cucerit două titluri.
La jumătatea ediţiei de campionat 1987-1988, mureşeanul a plecat în Belgia. Era unul dintre puţinii jucători români cărora Ceauşescu le-a dat voie să joace în străinătate. (Va urma)
Florin MARCEL