N-avem tablouri, n-avem valoare… Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 63 Vizualizări

N-avem tablouri, n-avem valoare…

1009_N-abemtabl.gifParlamentarilor mureşeni nu le este, cel puţin la nivel declarativ, frică de modificările pe care ministrul Justiţiei, Monica Macovei, le-a adus declaraţiilor de avere. Nici unul dintre aleşii noştri nu consideră că atât de mult discutata Ordonanţă de Urgenţă nr. 14/2005 i-ar afecta în vreun fel, pentru că nu deţin tablouri sau
bijuterii. Temerea cea mai mare a demnitarilor români este că, dacă declară ce au, vor fi călcaţi de hoţi.

Una dintre problemele majore ale României în perspectiva integrării europene, aşa cum este menţionat şi în Raportul de ţară al Comisiei Europene pe anul 2004, este corupţia. De altfel, opinia generală a europenilor este că, deşi aquis-ul comunitar a fost în mare măsură adoptat, marea problemă rămâne implementarea sa şi îmbunătăţirea controlului averilor şi a constatării şi cercetării conflictelor de interese.
În acest sens, la propunerea ministrului Justiţiei, Monica Macovei, guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă prin care se modifică formularele pentru declaraţia de avere şi de interese, făcându-le mai amănunţite. Ordonanţa, publicată în Monitorul Oficial din 9 martie, prevedea ca termen de depunere a noilor formulare data de 7 mai. Cu toate acestea, o bună parte din demnitari nu au binevoit să facă acest lucru.
Noile prevederi, elaborate cu sprijinul Băncii Mondiale, nu trecuseră nici până ieri prin Parlament, cu toate că discuţii aprinse şi demne de o piesă de Caragiale au avut loc toată săptămâna trecută, ordonanţa Monicăi Macoviei fiind una dintre cele mai dezbătute probleme din ambele camere.
Totuşi, dintre parlamenarii mureşeni, lăsându-i la o parte pe Marko Bela şi Borbely Laszlo, care, împreună cu ceilalţi membrii ai cabinetului Tăriceanu, şi-au depus declaraţiile de avere şi de interese la timp, nici unul nu pare a se feri de noile prevederi.

Aleşii mureşeni nu au frică de hoţi

Lavinia Şandru, deputat independent şi vicepreşedinte al PIN, a completat formularele abia ieri, dar nu pentru că nu ar fi de acord cu demersul, ci pentru că s-a întors din străinătate abia duminică seara. De altfel, a declarat că nu o afectează schimbările, pentru că nu are nici tablouri, nici bijuterii care să depăşească valoarea de 5.000 de euro. Şi liberalul Mihail Antonie, unul dintre cei mai avuţi parlamentari mureşeni, depuseră declaraţiile, dar, fiind în şedinţă la Senat, nu a avut timp să ne împărtăşească opinia despre oportunitatea modificărilor. Deputatul PSD Liviu Timar, fostul preşedinte al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Mureş, a apreciat că schimbările nu sunt majore şi nici nu îl afectează, prin urmare şi-a depus declaraţiile fără nici un fel de probleme. Ceilalţi parlamentari mureşeni erau fie indisponibili, declarând că sunt prinşi în activităţi la cele două camere, fie nu au răspuns la telefon. Revenind la substanţa dezbaterilor din Parlament pe această temă, trebuie spus că cele mai frecvente obiecţii la iniţiativă Monicăi Macovei au fost frica de hoţi şi imposibilitatea parlamentarilor de a estima corect un obiect de artă. Din acest lucru să poate trage o singură concluzie: ori aleşii noştri au ceva de ascuns, ori se tem că va cădea drobul de sare.

Relu TÃTAR

Modificările aduse de OUG 14/2005:
– vor trebui declarate metalele preţioase, bijuteriile, obiectele de artă şi de cult, colecţiile de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal şi alte asemenea, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 euro.
– vor fi făcute publice conturile, depozitele bancare şi în fondurile de investiţii sau împrumuturile acordate, dar şi debitele, ipotecile, garanţiile şi bunurile achiziţionate în sistem leasing, dacă depăşesc 5.000 de euro.
– obligaţia declarantului de a publica veniturile sale şi ale familiei, realizate în ultimul an fiscal încheiat, inclusiv veniturile provenite din străinătate
– obligaţia de a declara cadourile, serviciile sau avantajele primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări şi cheltuieli a căror valoare individuală depăşeşte 300 euro.

Eu acum le-am completat, deşi nu au fost încă aprobate de Parlament, dar consider că este o chestiune de bun simţ. Consider că este o măsură bună şi o susţinem, pentru că, ajuns demnitar, ai acces la o serie de beneficii, de aceea e bine ca cineva să monitorizeze aceste lucruri. Pe mine, pe de altă parte, nu mă afectează, pentru că nu am nici tablouri, nici bijuterii, nici conturi în bănci.
Lavinia Şandru, deputat independent

Sunt câteva lucruri, nu foarte mari, care diferă, în legătură cu tablourile şi bijuteriile. Mie nu mi se pare o mare schimbare şi, oricum, pe mine nu mă afectează.
Liviu Timar, deputat PSD

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE