Internet fără fir la Band Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 137 Vizualizări

Internet fără fir la Band

3257_internet.gifNagy Zsolt, ministrul Comunicaţilor şi Tehnologiei Informaţiilor, a lansat în Band proiectul pilot de implementare a tehnologiei Power Line Communications (PLC).
Band este prima localitate din Sud-Estul Europei care beneficiază de acest sistem PLC. În iulie 2005, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei a decis demararea unui proiect de implementare a sistemului PLC în zona rurală şi a lansat licitaţia pentru a atribui implementarea acestui proiect. Licitaţia a fost câştigată de firma Bit Telecom, care a realizat o reţea de tip PLC la care vor fi conectate 50 de terminale telefonice şi 10 calculatoare.

Informatizare ca-n Europa

Sistemul PLC foloseşte ca suport de transmisie a semnalului reţelele electrice de joasă şi medie tensiune din comuna Band. Aplicaţiile sunt variate: citirea automată a contoarelor de electricitate, telefonie, internet, precum şi potenţiale aplicaţii de automatizare a locuinţei. Acest sistem mai este folosit în Europa de Spania, Franţa şi în SUA. Proiectul are o durată experimentală de şase luni. În baza unui studiu realizat asupra proiectului şi a unui studiu de impact privind oportunitatea adoptării sistemului PLC, ministerul va elabora o strategie de implementare la nivel naţional a acestei tehnologii. În Band există 50 de familii care beneficiază de telefonie şi internet de la priză. Cele 50 de modem-uri şi 10 PC-uri au fost donate comunei de firma Bit Telecom care a investit în implementarea sistemului PLC în comuna Band 700 de milioane ROL. Calculatoarele şi modemurile au fost împărţite de primarul Mircea Rusu sătenilor care şi-au exprimat dorinţa de a beneficia de internet şi telefon.

Permis european pentru calculator

Primarul are în vedere organizarea de cursuri care să îi iniţieze în tehnica calculatoarelor şi a internetului pe localnici şi mai ales pe tinerii doritori de a avea o diplomă în domeniul informaticii. La terminarea cursurilor aceştia vor beneficia de diplome recunoscute pe plan european. La insistenţa tinerilor din Band, primarul doreşte să deschidă şi un internet café în comună, pentru ca toţi locuitorii să beneficieze de avantajele internetului.
Cei interesaţi, dar care nu au încă încă un modem, îl vor putea cumpăra doar peste şase luni, când se va încheia perioada experimentală a proiectului. Modemul va costa 135 de euro şi va putea fi cumpărat de orice doritor de internet şi telefon prin priză şi la mare viteză. Primii care au beneficiat de internet şi telefon prin priză au fost Primăria Comunei Band şi şcoala generală din localitate. Locuitorii sunt foarte încântaţi de acest sistem şi se declară foarte mulţumiţi de funcţionarea lui.
La evenimentul care a constituit o premieră pentru săteni au mai participat Lokodi Edita, preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Rusu, primarul comunei, Nagy Edita, directorul Casei Corpului Didactic, Kelemen Attlia, deputat UDMR, şi Marius Ichim, directorul de Cabinet al prefectului de Mureş. La finalul conferinţei s-a ciocnit un pahar de şampanie pentru a sărbătorii inaugurarea sistemului PLC în comună.

Tarife mai mici ca la oraş

După ce se va încheia perioada de probă a sistemului PLC, locuitorii din Band vor avea de platit şi abonamente pentru servicile de care beneficiază. Astfel, un abonament pentru telefon va costa 17,5 lei, iar abonamentul pentru internet va costa 20 lei, pe lună.

"Probabil am foşti aleşi de minister, din cauza renumelui meu muzical şi dorinţamea de a face mult mai multe pentru locuitorii comunei Band. Sper ca sistemul să de-a rezultate şi peste şase luni şi alţi oameni din comună să aibă acces la aceste servicii",
Mircea Rusu, primarul comunei Band

"Pentru cetăţenii acestei comune, ziua de astăzi este una deosebit de importantă. Din acest moment, lumea va fi mai aproape de ei, iar toate informaţiile la care aveau acces cu greu altă data, de astăzi sunt la dispoziţia lor doar la un click distanţă. Urez tuturor localnicilor din comună să navigheze sănătos şi cât mai mult pe internet",
Nagy Zsolt, ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor

"Este o zi importantă nu numai pentru Band dar şi pentru judeţul Mureş, şi sper ca în curând acest sistem să fie disponibil şi în alte localităţi din judeţul nostru",
Lokodi Edita, preşedinte Consiliul Judeţean Mureş

Vlad ZAHARAGIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE