Scaunele ne scapă de varice Sanatate
  • admin
  • 0 comentarii
  • 57 Vizualizări

Scaunele ne scapă de varice

7004_san_varice.gifStatul în picioare în exces duce la formarea varicelor. Boala este foarte dureroasă şi greu de îndepărtat. Varicele pot fi eliminate prin tratament chirurgical sau prin metode ceva mai conservatoare.

Varicele reprezintă dilatări permanente, neregulate, ale venelor superficiale ale membrelor inferioare. Există varice primitive datorate unei malformaţii congenitale ale aparatului valvular şi varice secundare care pot apărea în anumite profesii ce solicită mai mult statul în picioare (exemplu: frizeri, ospătari, spălătorese) sau după naştere, sau tromboze venoase etc. Varicele pot apărea atât la femei cât şi la bărbati dar sunt mult mai frecvente la femei.

Simptome
Simptomele constau în oboseală, greutate sau dureri surde, localizate la nivelul membrelor inferioare, fiind accentuate în ortostatism şi căldură. Uneori pot apărea crampe dureroase nocturne sau jena dureroasă. Durerile scad în intensitate pe masură ce apar şi se dezvoltă cordoanele venoase, care au aspectul unor cordoane neregulate sau al unor pachete proeminente subcutanate. După o perioadă de timp apare edemul care iniţial este moale dar după un ortostatism prelungit el devine ferm şi permanent . Edemul este prezent şi în varicele profunde când cordoanele venoase nu sunt vizibile. Evolutia insuficienţei venoase este cronic progresivă. Complicaţiile cele mai frecvente sunt : tromboflebita, ruptura varicelor, insuficienţa venoasă cronică (edem, eczemă, fibroza ţesuturilor, ulcer trofic varicos, celulita indurativă, dermatita pigmentară).

Tratament
Tratamentul poate fi conservator sau chirurgical. Tratamentul conservator prevede evitarea statului în picioare, folosirea ciorapilor elastici sau bandajelor compresive, repaus la pat cu membrele inferioare ridicate, hidroterapie, frigoterapie, drenaj limfatic, mezoterapie, medicaţie venotropă sau scleroterapie ce constă în injectarea unor substanţe sclerozante la nivelul vaselor ce urmează a fi sclerozate. Scleroterapia este indicată în cazul varicelor izolate, incipiente. Tratamentul chirurgical constă în ligaturi şi secţionări venoase.

Anca MARIN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE