Alarmă publică Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 24 Vizualizări

Alarmă publică

7249_capok.gifPreşedintele CJ Mureş, Lokodi Edita, a inventariat din nou demersurile făcute pentru rezolvarea problemei grave de mediu ce ameninţă judeţul, incluzând sesizări către Ministerul Mediului sau Ministerul Justiţiei şi solicitări de sprijin adresate ambasadorului Italiei în România, Danielle Mancini, sau şefului Delegaţiei Comisiei Europene în România, Jonathan Scheele.

"Vom trimite o scrisoare comisarului european pentru mediu pentru că amenzile vor veni pentru judeţ. De asemenea voi face adresă către preşedintele Curţii de Apel, pentru a arăta că tergiversarea procesului cauzează prejudicii imense CJ Mureş. Nu ştiu la cine să mai apelăm", a susţinut Lokodi Edita. Analiza privind situaţia proiectului Depozitului Ecologic de la Ungheni a fost reluată la momentul votului proiectului de hotărâre privind depunerea spre finanţare, la Administraţia Fondului pentru Mediu, a proiectului "Campania de informare cu privire la importanţa colectării selective a deşeurilor în judeţul Mureş". Prin acest demers, CJ Mureş vizează conştientizarea populaţiei asupra importanţei colectării selective a deşeurilor, şi va asigura o contribuţie proprie în cuantum de 40% din totalul cheltuielilor. CJ ar putea obţine pentru campania de "educare" a mureşenilor între 10 mii şi 300 de mii lei RON.

Contractele diferă
Consilierul PNL Teodor Giurgea a întrebat executivul CJ dacă ştie că există diferenţe între contractul avizat de consilieri în 2003 şi forma finală semnată. "Eu sunt foarte îngrijorat de situaţia gropilor de gunoi din judeţ, în afara celei de la Sighişoara. Cât despre prevederea ca 30 de ani să nu mai vină niciun investitor, acest stil nu mai este agreat de UE. Categoric e o problemă foarte mare, de fapt a noastră, a CJ. Din cauza neatenţiei, şi sunt foarte diplomat când spun neatenţie, s-au petrecut contractual în acest sens. Dacă nu e nimic acolo decât o baracă metalică, e clar că vor să ne blocheze", a declarat Teodor Giurgea. Preşedintele Lokodi a confirmat: "Există un contract în arhiva secretariatului general într-o anumită formă. La începutul anului trecut, tot aşa am aflat şi eu că pe site este o formă spre dezbatere publică, identică cu cea care a fost în mapa consilierilor (la dispoziţie pentru dezbatere şi vot, n.r.), dar în forma finală semnată, disponibilă în arhiva noastră lipsesc câteva articole, cele care prevedeau acele pârghii prin care CJ putea face demersuri. Lipsesc sancţiunile, lispeşte pârghia prin care puteam face câţiva paşi", a declarat Lokodi. Ce va face CJ pentru tragerea la răspundere a vinovaţilor? Preşedintele CJ le-a cerut consilierilor să decidă dacă împreună cu actualul executiv vor face plângere penală, în numele CJ, sau vor aştepta soluţia în civil şi să se anuleze contractul. "Primarii au declarat că au semnat doar ultima pagină a contractului. Nu ştiu cine este vinovat, e nu pot da nume", a mai declarat Lokodi. De asemenea, preşedintele CJ i-a informat pe consilieri că în justiţie, din luna august 2006, după numeroase termene, nu s-a discutat "nimic" din fondul problemei.

"Să facem ceva"
Akos Mora a cerut o rezoluţie a CJ, consfinţită prin vot, înaintată instanţelor pentru a grăbi paşii pentru soluţionarea acestui caz. "Au avocaţi extrem de buni pentru tergiversarea procesului, trebuie să avem o scrisoare deschisă către justiţia din judeţul Mureş", a declarat Akos Mora. În opinia sa, însuşită de secretariatul CJ, rezoluţia trebuie să sublinizeze că CJ nu este împotriva unui parteneriat public privat, să constate că se tergiversează voit începerea şi finalizarea proiectului, că CJ şi-a îndeplinit toate condiţiile contractuale, că procesul împinge judeţul într-o situaţie extrem de periculoasă – de a nu îndeplini criteriile UE şi de a primi sancţiuni, şi că nu există alternativă la proiect. Până la închiderea ediţiei, în şedinţa CJ, nu s-a luat o decizie finală, cu privire la forma protestului public pentru urgentarea rezolvării impasului administraţiei judeţene.

"Cred că vom fi promotori într-un astfel de demers neîntâlnit în istoria instanţelor. Trebuie să studiem legislaţia să nu fie interpretat ca un amestec în rezolvarea unui proces. Este o problemă în UE cu partener din UE. Trebuie să facem ceva", Lokodi Edita, preşedinte CJ Mureş

Ionuţ OPREA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE