C.J.A.S. Mures se implica la Reghin Uncategorized
  • admin
  • 0 comentarii
  • 47 Vizualizări

C.J.A.S. Mures se implica la Reghin

În data de 28 ianuarie a acestui an, în biroul purtatorului de cuvânt al Primariei Municipiului Reghin a sosit un reprezentant al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Mures. Între orele 9.00-14.00, în fata camerei cu numarul trei s-au strâns câteva sute de cetateni, persoane fizice si juridice din zona Reghinului, pentru a-si preda dosarele si declaratile privind contributiile la Fondul Unic al Asigurarii Sociale de Sanatate. Astfel, C.J.A.S. Mures a anuntat ca s-au preluat 300 de dosare si declaratii ale contributiilor la Fondul Unic de Asigurari a reghinenilor si a persoanelor din zonele arondate. În aceeasi zi, toti medicii de familie din zona municipiului Reghin au fost anuntati de catre C.J.A.S. ca, "în conformitate cu ordinul 903 din anul 2007, publicat în Monitorul Oficial, medicii de familie au obligatia sa elibereze retete compensate pe baza cupoanelor de pensie sau adeverintelor de la locul de munca", ne-a declarat telefonic presedinta C.J.A.S. Mures. În data de 29 ianuarie, la camera trei din incinta primariei Reghin au venit zeci de oameni sa îsi depuna declaratiile privind contributiile la Fondul Unic de Asigurari Sociale de Sanatate, nestiind ca reprezentantul C.J.A.S. Mures va fi prezent doar în ziua de 28 a lunii. Întrebata de ce nu se poate deschide un birou permanent la Reghin, presedinta C.J.A.S. Mures, Csiki Zsuzsanna ne-a declarat: "În primul rând nu putem deschide un birou fara aprobarea Casei Nationale de Sanatate si în al doilea rând, din cauza lipsei de personal, aceeasi procedura exista si la Sighisoara, mai mult nu ne putem permite deocamdata, se prelucreaza dosarele si declaratiile, iar luna viitoare în data de 28 se vor aduce la Reghin". De asemenea, declaratiile se pot trimite si on-line, pe adresa www.casmures.ro gasindu-se mai multe amanunte despre posibilitatile de expediere a acestora. (R.M .)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE