Prezentare de carte

Iulian Costache, " Eminescu- negocierea unei imagini"
Editura "Cartea Româneasca", 2008
Fata si profil – Mihai Eminescu vazut de aproape

Fapt cu totul remarcabil, chiar în preajma lui 15 ianuarie, cand întreaga suflare si rasuflare româneasca este cu gandul bun la adresa lui Mihai Eminescu a aparut un remarcabil si binevenit studiu dedicat marelui nostru scriitor. Cum Eminescu a avut parte nu de putine laude sau injurii pe masura detractorilor sai sa amintim repede ca avem la îndemana înca o riguroasa cercetare ce vrea sa-l înteleaga, perceapa în profunzime si prezinte cat mai coerent pe cel ce a fost asa cum a fost. Un geniu , dar si o fiinta omeneasca, nici statuie de bronz, nici bust de marmura. Iulian Costache, universitar bucurestean, nici macar foarte june, debuteaza, în forta cu o lucrare ex-trasa dintr-o remarcabila teza de doctorat. Biografia si opera lui Eminescu sunt trecute prin filtrul unei exegeze care ar vrea sa treaca dincolo de imaginea exterioare în care este conservat Eminescu de manualele de scoala si memoria unei posteritati exaltate pe alocuri. Dl Iulian Costache face un binevenit inventar al imaginii lui Eminescu în constiinta publica româneasca încercand sa surprinda pozitii mai putin frecventate si sa puna accente de culoare unor speculatii de multe ori anoste si cenusii. O carte de baza pentru eminescologie, dar si pentru scoala româneasca, ramasa sa lupte cu tinerii dornici de imaginea lui Mutu si a Laurei Andresan. Un volum scris alert, cu ironie si spirit de finete, chiar pedant pe alocuri relansaseaza benefic interesul pentru un Eminescu-Eminescu, asa cum a fost, fara deformari si exaltari inutile. Ce e mult strica, ce e putin se poate înmulti.
Bedros HORASANGIAN

Jean Giono "Fericirea nebuna"
Leda-Grupul editorial Corint, 2007
O vasta fresca, nu doar istorica

Jean Giono desfasoara un imens tablou panoramic, cu batalii si revolutii, bine ancorat documentar în realitatea istorica a Italiei secolului al 19-lea, dar si cu destule aluzii la anii 40 si perioada ocupatiei germane. Într-un anumit sens, Giono scrie ca Stendhal, din "Manastirea din Parma" aplecat la firul ierbii si atent mai ales la micile motivatii personale, în altul compune grandios ca Paolo Uccello, la care, totusi, în ciuda imensitatii compozitionale, detaliul are o importanta covîrsitoare. Placerea lecturii vine indiscutabil din micile caracterizari si notatii, care lumineaza rapid un caracter si o situatie ca sa treaca apoi, mai departe, la alt personaj si la alte întamplari, ca într-o Halima în care povestile trec dintr-una într-alta fara nici o înterupere si nici un artificiu. Romanul acesta vrea sa fie ca lumea însasi, de o uluitoare diversitate, reproducîndu-se pe sine, identica si mereu alta. Este de aceea cu totul la locul sau stilul obiectiv din marile romane ale secolului al 19-lea.
Horatiu PEPINE

Maria Ellis, "Carte de colorat pentru orbi"
Editura Cartea Romaneasca, 2007
Maria Ellis – o prozatoare pentru anii ce vin

Plecata multa vreme din tara, Maria Ellis vine din afara lumii literare românesti. Debutul ei la "Humanitas" a surprins inclusiv prin neasemanarea lui cu "proza tînara" actuala. Un roman de familie straniu si obsesional, o imersiune în apele adânci ale unui trecut tulbure. Reminiscentele tavalugului comunist (deportarea în Baragan etc.) asigura un cadru al memoriei pentru o poveste despre dezastre intime si destine frânte, despre însingurare si nevoia de dragoste, despre înstrainare si moarte. Profund poetica fara a fi poetizanta, cartea Mariei Ellis recupereaza "de la distanta", cu un instinct artistic sigur, atmosfera apasatoare a unei infraistorii bolnave, într-o încercare de a reconstitui – cu minutie, printr-un soi de arheologie imaginara – cateva identitati în deriva. O voce narativa ferma si pasionata, cu inflexiuni folclorice, developeaza esantioanele biografice ca pe niste fotografii de epoca, îmbracându-le (terapeutic?) morbidetea într-o scriitura mustind de vitalitate. Ritmul hipnotic al relatarii genereaza efecte paradoxale: nici o contradictie între concretetea debordanta a personajelor si aerul lor fantomatic. Cu toate micile sale deficiente de care, nu ne îndoim, autoarea va sti sa se debaraseze, Carte de colorat pentru orbi este romanul de debut al unei prozatoare talentate, de care vom mai auzi.
Paul CERNAT

Juan Gutierez, "Trilogie murdara la Havana"
Editura Trei, 2007
Jos visele de pe Havana!

Desi versurile lui Che Guevara au fost recent interzise în Egipt, tinerii de la Piata Matache tot asteapta primavara cu tricourile marelui rebel în sifonier. Mitul Cubei pitoresti, al unei lumi disparute în atemporalitatea comunismului si absurdului nu se lasa defel interzis. Saracia cumplita, compromisul unei vieti de sclav ca fundament al unei societati schizofrenice, nu trec de viziunea turistica general valabila. Dramele refugiatilor care încearca sa ajunga în Florida, facând slalom printre rechini, valuri si gloante, privatiunile fara capat devenite lifestyle, teroarea si mizeria nu ajung des la fel de vizibile si gustate precum prietenia dintre Marquez si Castro. De aceea, Pedro Juan Gutierrez reuseste sa evadeze împreuna cu cititorul sau într-o realitate de neimaginat atunci când savurezi un rom fin si pufai eventual dintr-un trabuc cu gândul la un soare plin de semnificatii pozitive. "Trilogie murdara la Havana" este o carte interzisa în Cuba, deci o carte explicit provocatoare, autobiografica, licentioasa, cruda si lipsita de iluzii. Traseul autobiografic al unui fost vânzator de înghetata, taietor de trestie, agricultor, profesor de desen tehnic, contrabandist, om de radio, sculptor, pictor si scriitor erotoman poate fi un punct de plecare pentru întelegerea conceptului de om multilateral dezvoltat pe axa Sade – Bucovski – Miller. si un motiv foarte serios de a renunta la tricoul rosu de revolutionar în vacanta.
Razvan EXARHU