Cererile pentru bilete de tratament, ca pe banda Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 105 Vizualizări

Cererile pentru bilete de tratament, ca pe banda

p_4_2_19.jpgPeste 5.000 de cereri pentru bilete de tratament in diferite statiuni au fost integistrate de la inceputul anului pana in prezent la Casa Judeteana de Pensii Mures.
Fata de alte judete, pensionarii mureseni nu au fost nevoiti sa se inghesuie la ghiseele Casei Judetene de Pensii (CJP) Mures si aceasta datorita bunei organizari existente la nivel de institutie. 2.727 de pensionari au optat pentru varianta cea mai comoda: trimiterea cererilor prin posta. La ghisee CJP Mures a inregistrat pana la ora actuala 2.710 cereri. Dar, chiar daca pensionarii s-au grabit sa isi depuna cererile pentru biletele de tratament, inca nu se stie ce numar de bilete va fi alocat judetului Mures, dar nici statiunile. ”Biletele de tratament nu le avem inca. Asteptam aprobarea legii bugetului asigurarilor sociale pe anul 2009, iar dupa ce se aproba, Casa Nationala de Pensii va incepe licitatia cu statiunile, numarul de bilete in functie de fondurile alocate, iar mai apoi se va face repartitia pe judete. Pensionarii vor primi rezultatele doar dupa ce vom avea asigurate biletele”, a declarat Ileana Morent, directoarea CJP Mures.

“Vor fi cam aceleasi statiuni”
Biletele de tratament balnear se acorda pentru o perioada de 18 zile, iar Casa Naţională de Pensii asigură locuri de tratament in statiuni unde  fi tratate afectiuni ale sistemului nervos, digestiv, cardiovascular, ginecologic, afectiuni ale cailor respiratorii.”Din experienta anilor trecuti pot spune ca vor fi cam aceleasi statiuni, deoarece se repeta in functie de necesitatI, diagnosticuri. Tratamentele nu sunt numai pentru pensionari, ci pentru orice persoana asigurata in sistemul public de pensii”, a continuat Morent. De asemenea, potrivit conducerii CJP, numarul de cereri inregistrate pana la ora actuala, este cam acelasi cu cel inregistrat anul trecut in aceeasi perioada. “Sunt multi care se razgandesc, sau din diferite probleme nu mai pot merge. Noi vom redistribui acele bilete catre alti pensionari, cu circa cinci zile inainte de data plecarii”, a mai spus directoarea CJP Mures. Anul trecut, printre staţiunile cele mai căutate s-au numărat Sovata, Băile Herculane, Tuşnad, Covasna şi litoralul Mării Negre.

Statiunea Covasna, la mare cautare
Acum, multi dintre pensionari opteaza pentru statiunea Covasna, renumita pentru cura de tratament indicata pentru bolile cardiovasculare. ”Doresc sa imi depun o cerere pentru Covasna, daca se poate in luna aprilie. Am afectiuni la inima si este primul an in care merg sa ma tratez acolo”, a spus doamna Truta. Tot pentru acea statiune a optat si Alexandru Ceusan. ”Vreau sa  merg la Covasna pentru reumatism. O singura data am mai fost, acum cinci ani si mi-a facut bine. Acum am 82 de ani si m-am gandit sa mai m erg odata”, a spus batranul.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE