Ce trebuie sa stim despre diabetul zaharat? Sanatate
  • admin
  • 0 comentarii
  • 47 Vizualizări

Ce trebuie sa stim despre diabetul zaharat?

p_7_3_05.jpgDiabetul este o boala cronica caracterizata prin nivelul ridicat al glucozei în sânge (hiperglicemia), si apare atunci când pancreasul nu produce insulina suficienta, sau când organismul nu poate utiliza eficient insulina produsa. În ultimul timp, aceasta boala extrem de periculoasa prin complicatiile sale, are o raspândire mondiala semnificativa, indiferent de vârsta. România are estimativ un numar de aproximativ 500.000 pacienti diabetici, fapt alarmant în primul rând pentru viata lor, dar si pentru sanatatea natiunii.
Simptomele de debut ale diabetului zaharat: senzatie permanenta de sete urinari frecvente, apetit crescut, scaderea în greutate, somnolenta sau oboseala cronica, irascibilitate, tulburari de vedere, dificultati în respiratie, dureri abdominale.
Nu se cunosc exact cauzele diabetului dar se presupune ca boala poate fi determinata de unele infectii virale (oreion) dar si de actiunea mai multor factori: alimentatia necorespunzatoare, unele medicamente ce afecteaza celulele beta ale pancreasului, obezitate, odihna insuficienta, suprasolicitarea îndelungata a organismului, oboseala cronica, stres, socuri psihice foarte puternice, iar în cazul copiilor socuri, traume psihice si fizice suferite de mama în timpul sarcinii sau de catre copil la vârste fragede.
Complicatiile sunt frecvente si grave, diabetul constituind principala cauza a orbirii pentru persoanele cu vârsta între 20-74 ani si a insuficientei renale cronice terminale. Riscul amputarii membrelor inferioare, al aparitiei si agravarii afectiunilor cardiovasculare si al comotiei cerebrale este mult mai mare la persoanele care sufera de diabet.

Sfatul medicului
Conf. Dr. Suciu Gina, sefa Clinicii de Diabet Zaharat, Nutritie si Boli Metabolice, din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Târgu-Mures ne recomanda:
– obezitatea este unul dintre factorii principali de risc ai diabetului zaharat, fiind asociata, îndeosebi dezechilibrului energetic care apare odata cu consumul excesiv de calorii, fara practicarea unei activitati fizice suficiente;
– este foarte importanta depistarea precoce a diabetului zaharat si stabilirea tratamentului adecvat;
– este esential ca pacientul sa-si cunoasca regimul alimentar, schema de tratament, controlul glicemic, sa recunoasca si sa previna starile de hipo si hiperglicemie;
– pentru prevenirea diabetului este important sa adoptam un stil de viata sanatos, care consta într-un consum cât mai redus de sare, zahar, dulciuri concentrate, grasimi si în evitarea bauturilor alcoolice în exces si a fumatului, dar si a altor factori de risc (cum ar fi sedentarismul).

Se descriu trei tipuri de diabet zaharat, în functie de tratamentul necesar:
Tipul I- pancreasul nu produce suficienta insulina pentru functiile metabolice sau nu produce deloc, fiind necesar sa fie administrata injectabil doza zilnica de insulina;
Tipul II- organismul nu asimileaza eficient insulina produsa de pancreas, tratamentul presupune medicatie zilnica administrata pe cale orala;
Diabet Gestational – apare la unele femei însarcinate si dispare dupa nastere.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE