Deficit de personal la Clinica ATI Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 28 Vizualizări

Deficit de personal la Clinica ATI

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţa (SCJU) Târgu Mureş a înaintat Ministerului Sănătăţii o adresă prin care a solicitat acordul cu privire la organizarea unui nou concurs pentru ocuparea posturilor vacante din clinicile spitalului, inclusiv în Clinica de Anestezie Terapie Intensivă (ATI). Şeful Clinicii ATI, dr. Sanda Copotoiu, a declarat că la clinică munceşte doar jumătate din personal şi că această criză se datorează asistenţilor care au plecat la muncă în străinătate sau care sunt în concediu din diferite motive. Purtătorul de cuvânt al SCJU Târgu Mureş, Dragoş Bardoşi, a arătat că în momentul de faţă deficitul de asistente medicale în Clinica Anestezie Terapie Intensivă este de şase posturi, deşi în luna decembrie 2008 a fost organizat un concurs dedicat exclusiv ocupării posturilor de asistente din această clinică. Potrivit lui Bardosi  există nenumărate situaţii în care asistentele, după ce au reuşit la concursurile de ocupare a posturilor şi-au ales alte secţii, ocolind Clinica ATI, în ciuda faptului că asistentele ATI beneficiează de un spor de 75%.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE