Cele mai ieftine chirii din Târgu-Mureş, în Dâmbu Pietros şi Unirii Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 1341 Vizualizări

Cele mai ieftine chirii din Târgu-Mureş, în Dâmbu Pietros şi Unirii

p_12_2_24.jpg“Nu s-au scumpit dar nici ieftinit”, am ajuns la concluzia asta după o vizită pe site-urile de anunţuri imobiliare mureşene. Preţurile chiriilor au rămas cam aceleaşi în municipiul Târgu-Mureş, în ianuarie 2010 in comparatie cu semestrul doi al anului 2009.
Faţă de Bucureşti, unde chiriile la apartamentele cu două camere ajung până la 600 euro, sau la Cluj, unde media preţurilor aceloraşi apartamente este de 350 de euro, târgumureşenii se pot “lăuda” (încă) cu chirii destul de mici, la preţuri în medie de 200 euro la apartamentele cu două camere.

În “Dambu” şi “Unirii” preţurile sunt mai scăzute
În cartierul Dâmbu Pietros, chiriile par destul de ieftine. Chiria unui apartament mobilat, cu o cameră începe de la 120 euro în funcţie de dotări. În aceeaşi zonă puteţi găsi însă şi apartamente cu două camere la preţul de 170 euro sau apartamente cu trei camere la 130 euro. Totul negociabil. Sărind în cealaltă parte a oraşului, în cartierul Unirii, puteţi găsi apartamente cu două camere începând de la 150 de euro. În cazul în care sunteţi gospodari, puteţi primi chirie gratis – cazul de la Curteni: cazare în două camere mobilate, în schimbul serviciilor de îngrijire a animalelor şi a curţii.

“Tudor” şi “7 Noiembrie” şi zona centrală, puţin mai pretenţioase
În cartierul Tudor, preţurile apartamentelor cu două camere încep de la 200 euro iar cele cu o cameră de la 150 euro. În cartierul 7 Noiembrie, preţurile chiriilor sunt puţin mai “piperate”, astfel o garsonieră mobilată ajunge până la 150 euro, apartamentele cu două camere variază între 170 şi 250 euro, chiria unui apartament cu cinci camere, mobilat atinge 350 euro iar a unuia cu trei camere, la 250 euro, asemanatoare cu cele din zona centrală, unde preţurile se găsesc intre 180 euro şi 400 de euro in functie de numarul camerelor si dotari.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE