Au plătit benzina cu 25 de kilograme de monede! Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 124 Vizualizări

Au plătit benzina cu 25 de kilograme de monede!

7_1_10.jpg
Zeci de şoferi au făcut coadă ieri la benzinăria OMV de la ieşirea din Tudor spre Corunca, unde au alimentat puţin şi au plătit cu monede. Aceştia s-au alăturat astfel protestelor similare din alte oraşe din ţară, unde conducătorii auto şi-au exprimat nemulţumirea faţă de scumpirea carburanţilor din ultimele două săptămâni.
Protestatarii şi-au dat întâlnire în parcarea Auchan, de unde au decis să saboteze activitatea benzinăriei OMV de la ieşirea din Tudor spre Corunca. „Protestăm împotriva preţului mare al carburantului. S-a scumpit de trei ori în trei săptămâni. Tragem un semnal de alarmă. Am văzut că în toată ţara au ieşit (n.r.-protestatari) Tulcea, Deva şi chiar în Târgu-Mureş şi vrem să fim solidari cu ei. Mergem şi băgăm benzină de opt lei şi la casă dacă dăm monede o să dureze. Este greu să numere atâţia bani”, a precizat Dan Dumitru, unul dintre protestatari.
Protestatarii au format cozi la cele trei pompe de carburanţi, alimentând cu benzină sau motorină în valori destul de mici, 8 lei, 13 lei, sau chiar şi 70 de bani, iar la casă au plătit cu monede de un ban şi cinci bani. Şoferii au avut asupra lor o plasă cu 9.200 de monede, cântărind 25 de kilograme. Aceştia au declarat că, atâta timp cât nu se vor lua măsuri pentru ieftinirea carburanţilor vor continua acest gen de proteste, iar în perioada 17 – 19 ianuarie sunt hotărâţi să se solidarizeze cu ceilalţi conducători auto din ţară ca să nu alimenteze de la nici o benzinărie. „O să particip şi eu în acele trei zile din ianuarie când se plănuieşte să nu alimenteze nimeni. Facem apel la toţi şoferii de maşini să nu alimenteze”, a declarat Mircea.
Din luna aceasta preţul benzinei, dar şi al motorinei a depăşit 5 lei.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE