“Presa nu trebuie să fie amanta de ocazie a guvernelor!”

Jurnalista Alison Mutler trăieşte în ţara noastră din anul 1991. Mai exact, a aterizat la Bucureşti pe 6 iunie 1991 şi imediat a avut parte de primul său boom de presă. A transmis, în direct, pentru CNN, Mineriada. Spune că i-a fost teamă, însă a ajutat-o mult adrenalina. Este şefa Asociaţiei Presei Străine din România şi corespondentul agenţiei Associated Press în România. Crede în viitorul presei pe online. Despre presa din România, dar şi cea internaţională, citiţi mai multe în interviul pe care Alison Mutler l-a acordat, în exclusivitate, pentru “Reporter Virtual.”

Reporter: Cum aţi caracteriza anul 2010 pentru presa din România, dar şi pentru cea internaţională?
Alison Mutler: Presa a fost afectată de două lucruri diferite în acest an şi în România, şi afară. Primul este criza economică care înseamnă că presa are mai puţine resurse în a face meserie. În România, salarii care au crescut mult acum câţiva ani au scăzut în acest an şi jurnalismul online a crescut. Al doilea eveniment important pentru presă a fost Wikileaks. Fără să fie jurnalist, Julian Assange a schimbat peisajul şi a dat jurnaliştilor o lecţie, aceea că meseria lor este mai profundă şi periculoasă decât faptul că Nicole Kidman îşi vopseşte părul, Jennifer Lopez s-a îmbrăcat într-o rochie cu panglici sau că David Beckam a mai apărut într-o reclamă care a fost air-brushed (digital alterat). Ziariştii trebuie să-şi asume că meseria lor e periculoasă, dar şi importantă şi necesară pentru societate. Noi nu trebuie să fim “amante de ocazii” ale guvernelor, ci câinele de pază şi să servim publicul.
Rep.: Cum vedeţi evoluţia presei din România în ultimii 20 de ani?
A.M.: Este o evoluţie instabilă, uneori presa este prea politizată şi legată de interese financiare. Uneori, jurnaliştii nu-şi dau seama că publicul nu este atât de naiv decât cred şi speră ei! Un aspect bun este că există diversitate de opinie şi întrebările puse de ziarişti la conferinţe de presă sunt infinit mai bune (şi scurte) decât acum 20 de ani.

Rep.: Lucraţi pentru agenţia Associated Press de 17 ani, dacă nu greşesc. Cum a început această colaborare?
A.M.: Am fost angajată de Alison Smale, care era şefă la AP la Viena, după ce am fost propusă de Dan Petreanu, predecesorul meu în post. Acum Alison este managing editor la International Herald Tribune, după ce a fost la New York Times. Mi-a spus că i-a plăcut de mine pentru că ştiam română şi am venit pe cont propriu în România cu doi ani în urmă (atunci) să fac meserie. Ca elemente subiective, mi-a spus că eram din Kent (regiune din sudul Angliei) ca şi ea, şi eram şi tiza ei deasupra!

Rep.: Care sunt subiectele cele mai “gustate” de presa străină când vine vorba despre România?
A.M.: România este foarte bogată în subiecte tari, fără să fie o ţară periculoasă pentru presa străină. În acest sfârşit de an, am avut subiectul cu Adrian Sobaru, cel care a sărit de la balconul Parlamentului, un protest unic în Europa şi în lume, dacă nu mă înşel. A avut un impact enorm în presa străină. Pe de o altă parte, am avut un succes neaşteptat cu un articol despre pantofii cu tocuri de 30 de cemtimetri ai lui Mihai Albu. În iulie, am fost singurul ziarist care a fost prezent la dezgroparea soţilor Ceauşescu, care a fost ceva important pentru mine. De-a lungul anilor, am scris mult despre Securitatea şi influenţa pe care o are în continuare asupra societăţii româneşti. Am avut şi un proces de trei ani cu Laszlo Tokes despre colaborarea sa cu Securitatea. Am scris şi despre închisori secrete CIA. Editorialul lui Nistorescu “Cântarea Americii” după 11 septembrie a avut un meritat impact enorm în Statele Unite, după ce am scris o ştire. Normal că am scris şi eu subiecte “tipice” pentru presa străină, orfani, rromi, gâlceava politică.

Rep.: Aţi transmis Mineriada din 1991, în direct, la CNN. Ce aţi simţit atunci când eraţi în mijlocul “nebuniei”. V-a fost teamă?
A.M.: Îmi era teamă, dar multă, multă adrenalină m-a ajutat. A fost primul test că trebuie să fiu la un nivel de ziaristică internaţională.

Rep.: Cum vedeţi evoluţia presei pe online? Credeţi că printul va dispărea, aşa cum s-a vehiculat?
A.M.: Nu cred că va dispărea, dar nici nu va juca acelaşi rol ca în anii precedenţi. Când a apărut radioul, a zis lumea că vor dispărea cărţile. Când a apărut televiziunea, a zis lumea că radioul va disparea. Când a apărut online-ul, zice lumea că print-ul nu va mai exista. Singura diferenţă este că se alocă mai puţin timp la fiecare. De pildă, eu încep ziua cu online (BlackBerry), merg la birou şi ascult ştiri radio, ajung în birou şi citesc presa scrisă, presa online şi am deschise două posturi de ştiri. Seara, înainte de culcare, mă uit la TV şi online şi citesc dintr-o carte. Deci este un melanj.

Rep.: Tot mai multe statistici ale diferitelor organizaţii (gen Reporters Sans Frontieres) arată că jurnalismul a devenit o meserie periculoasă. Care este opinia dumneavoastră?
A.M.: Dacă faci meserie cum trebuie poate fi periculos. Depinde, de asemenea, în care ţară practici meserie şi despre ce subiecte scrii. Din păcate, în acest an, aproape o sută de ziarişti au murit făcând meserie.

Rep.: Care a fost cea mai tare ştire pe care aţi dat-o până acum, în cariera dumneavoastră?
A.M.: Mineriade din 1991, se poate, şi închisori CIA.

Rep.: Pe când următoarea dumneavoastră carte?
A.M.: Bună întrebare. În primul rând, trebuie să hotârăsc în ce limbă scriu. Dacă reuşesc asta, atunci despre ce va fi vorba în următoarea carte va deveni mai clar.

Rep.: Cât timp v-a luat să învăţaţi limba română? Pe care o vorbiţi şi o scrieţi excelent…
A.M.: Greşesc în continuare, dar şi învăţ în continuare. În acest an am pus diacritice pe laptop şi computer şi scriu comentarii la ziarul cotidianul.ro în calitatea mea de şefă la Asociaţia Presei Străine din România. Deci învăţ zilnic, chiar copiii mei mă ajută!. Este un challenge, dar şi o plăcere. Aş vrea să fac o campanie pentru păstrarea diacriticelor care au început să dispară, mai ales pe online. Limba română fără diacritice este ca o ie fără broderie.