2 milioane de lei pentru încălzirea Spitalului Municipal Sighişoara Sanatate
  • admin
  • 0 comentarii
  • 40 Vizualizări

2 milioane de lei pentru încălzirea Spitalului Municipal Sighişoara

5_22.jpgConsiliul local al municipiului Sighişoara a aprobat în şedinţa extraordinară de ieri un proiect de hotărâre intitulat „Program privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, beneficiari unităţi administrativ-teritoriale, instituţii publice şi unităţi de cultură şi exprimarea acordului cu privire la contractarea finanţării din Fondul pentru Mediu”.
Prin intermediul acestui proiect, municipiul Sighişoara va accesa 2.000.000 de lei care vor fi folosiţi pentru instalarea de panouri solare la Spitalul Municipal Sighişoara. Municipalitate speră că în acest fel costurile de administrare ale unităţii medicale vor fi mai reduse. Consilierul local PD-L, Adrian Eftimie a solicitat executivului mai multe informaţii. „Aceste panouri vor fi montate la Spitalul Municipal. Trebuie să vedem dacă ele vor fi montate la toate corpurile sau numai la unele. De asemenea doresc să ştiu dacă acest sistem va asigura şi apa caldă şi încălzirea. Este o chestiune care trebuie foarte bine gândită”, a spus acesta. În replică, viceprimarul Sorin Virgil Savu a explicat faptul că, în primă fază, proiectul va deservi numai o parte din spital, la nivelul încălzirii termice şi întregul spital în ceea ce priveşte furnizarea apei calde. „Linia a fost deschisă la mijlocul lunii decembrie şi s-a prelungit termenul de depunere până pe 30 ianuarie. Din această cauză şi şedinţa extraordinară pentru că până pe 20 trebuie să depunem proiectul. Din caua instalaţiei existente la spital nu se poate folosi la un randament bun acest sistem nu poate fi folosit la încălzirea spitalului. Se poate folosi pentru preîncălzirea apei pe perioada de iarnă ca să mai economisim la consumul de gaz. În timpul iernii acest consum înseamnă 80.000 de lei. Panourile solare se vor monta în limita valorii de 2.000.000 de lei pentru tot spitalul, dar nu putem garanta în acest moment că ne vor ajunge banii pentru tot spitalul. Pentru corpurile din Zona A, adică Corpul A, Corpul B şi Medicalul cred că vor ajunge, dar ca să facem şi pentru restul de clădiri de pe cealaltă parte a străzii nu cred că vor ajunge. Sunt bani pe care Guvernul îi pune la dispoziţie şi este păcat să nu-i luăm”, a spus Savu.
Constantin Ştefănescu, consilier PSD, consideră că proiectul este unul important şi că, în timp, se vor rezolva şi problemele cu celelalte corpuri de clădire. „Dacă vom rezolva problema apei calde, vara în totalitate şi iarna parţial, este o realizare foarte mare. Din studiile pe care le-am făcut am realizat că se produce o cantitate mare de energie vara şi va trebui să găsim soluţia tehnică care să ne permită să ajungem şi la celelalte corpuri de clădire”, a declarat acesta. Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate. Contribuţia Primăriei Sighişoara reprezintă 200.000 de lei.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE