„Pariul cu luduşenii” câştigat de Florin Urcan Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 79 Vizualizări

„Pariul cu luduşenii” câştigat de Florin Urcan

4-cap.jpgFlorin Urcan este la primul mandat în funcţia de primar al oraşului Luduş. În cursul anului 2010 a dezvoltat o serie de proiecte importante pentru Luduş, proiecte care urmează a fi continuate în anul acesta. Continuitatea proiectelor şi câştigarea „pariului cu luduşenii” sunt motivele pentru care acesta ar putea lua în considerare o nouă candidatură la alegerile locale din anul 2012.

Reporter: Cum a fost anul 2010 la Luduş?
Florin Urcan: Anul 2010 a fost un an puţin mai dificil, economic şi social vorbind, măcinat de efectele crizei internaţionale care nu a ocolit nici România, dezideratul nostru fiind păstrarea ponderabilităţii şi echilibrului în cheltuirea banului public, totuşi, o parte din programul nostru de dezvoltare şi-a urmat cursul firesc.

Rep.: Care ar fi cele mai importante proiecte pe care le-aţi adus la îndeplinire?
F.U.: Printre cele mai importante proiecte trebuie să menţionez modernizarea străzii 8 Martie, reabilitarea, prin pietruire a unor străzi asupra cărora nu s-a mai intervenit de zeci de ani, cum ar fi străzile Cioarga, Turzii, Oarba, Dosului, Avrămeşti, Ciurgău, precum şi străzile secundare din Gheja. Un alt proiect important este alimentarea cu apă a localităţii Luduş-Avrămeşti. Nu aş vrea să las deoparte proiectele legate de marcarea unui număr de peste 500 de locuri de parcare situate în toate cartierele oraşului, montarea de bănci şi corpuri de iluminat, înlocuirea reţelei de iluminat public pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 cu lămpi dotate cu becuri LED. Primăria oraşului Luduş a implementat, de asemenea, proiectul „Ghişeul Unic”, în valoare de 240.000 lei prin care se asigură o mai bună gestionare a documentelor în cadrul instituţiei noastre, precum şi un proiect în valoare de 18 milioane de euro pentru construirea unei staţii noi de epurare a apei şi reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare. Aş mai menţiona, fără a neglija importanţa acestor proiecte, reabilitarea şi consolidarea unor diverse clădiri din oraş. Anul trecut am finalizat consolidarea şi reabilitarea Secţiei de Interne a Spitalului, investiţie în valoare de 300.000 lei. De asemenea, am reuşit să amenajăm parcul din faţa Primăriei, parcul din Centrul vechi, Parcul Tineretului şi Parcul Juniorilor Independenţei.

Rep.: Ce proiecte urmează a fi finalizate în cursul acestui an?
F.U.: În cursul acestui an, în luna iulie, urmează să finalizăm construcţia a trei blocuri în regim ANL cu 49 de apartamente pentru tineri pe strada Viitorului. De asemenea, în acest an vom demara o investiţie de circa 1,5 milioane de euro pentru bazinul de înot didactic situat lângă sala de sport din strada Pieţei şi vom demara lucrarea de investiţii „Modernizare Casa de Cultură a oraşului Luduş”.

Rep.: Cum aţi defini obiectivele pe termen lung?
F.U.: Administraţia locală, Primăria şi Consiliul Local Luduş vor conlucra pentru a configura o ofertă investiţională atractivă, oferind facilităţi pentru atragerea investiţiilor şi investitorilor prin scutiri de taxe şi impozite, în temeiul legii, pentru crearea de noi locuri de muncă şi pentru dezvoltarea unor activităţi cu specific productiv. Vor fi identificate terenuri care vor fi concesionate pentru dezvoltarea unor zone de dezvoltare industrială şi vom elabora o startegie locală privind dezvoltarea unor zone de târguri şi expoziţii menite să asigure promovarea produselor agricole naturale şi să asigure o piaţă de desfacere pentru aceste produse.

Rep.: Din punct de vedere politic, cum vedeţi ACD şi care credeţi că va fi impactul electoral al acesteia în judeţul Mureş?
F.U.: Din punctul meu de vedere judeţul Mureş are un caracter special iar ponderea mare pe care cei de la UDMR o au în clasamentele electorale, indiferent ce alianţă s-ar crea nu cred că aceasta va putea schimba ordinea în clasamente. Politic, influenţa acestei alianţe în judeţul Mureş va fi cu puţin peste zero. Nimic deosebit. PSD şi PNL nu prea se iubesc şi aş compara această alăturare cu cea dintre PSD şi PD-L din 2009. La nivelul PSD-PNL nu cred că vor reuşi să facă foarte multe deoarece ei „încearcă să vândă blana ursului din pădure” şi deja negociază cum îşi vor împărţi funcţiile după ce vor câştiga alegerile.

Rep.: Vă tentează un nou mandat de primar al oraşului Luduş?
F.U.: Iniţial eram ferm hotărât să nu mai canidez dar stau şi mă gândesc că nu am fizic timp să duc la îndeplinire proiectele mari pe care le-am demarat. Astfel, principalul motiv care m-ar determina să mai candidez la un mandat ar fi acela de a câştiga „pariul” pe care l-am făcut cu cetăţenii acestui oraş, de a le demonstra că Luduşul poate fi administart şi altfel decât a fost până acum.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE