Împărţirea „ciolanului”, varianta mureşeană (I)

Ia o primărie aici.. una dincolo… mai ia şi un loc în Senat şi unul în Camera Deputaţilor…Tu, dă-mi majoritatea în consilii şi mai vedem noi. Adică mai putem negocia. Pe Legea Educaţiei, spre exemplu. Dacă vi se pare că că cele scrise anterior seamănă izbitor cu trocul politic actual, ei bine, nu prea vă înşelaţi. Cu toate că – şi e bine să facem precizarea – toate cele de mai sus, se negociau acum aproape 90 de ani. Procesele-verbale care se referă la anumite negocieri purtate atunci, mandatul şi împuternicirile date unor persoane, se află în arhivele mureşene, în Fondul familial Bernády Győrgy. E interesant, instructiv şi… edificator. Edificator pentru toţi cei care vor să vadă şi să înţeleagă cam până unde putea să meargă compromisul politic şi impactul acestuia în sferele vieţii publice.

Legea învăţământului, între „cerere şi ofertă”

În noiembrie 1925, Partidul Naţional Liberal şi reprezentanţii bisericilor minoritare negociau discret chestiuni legate de Legea învăţământului particular. Episcopul romano-catolic G.K Majláth, dr. Elemer Gyárfas, consilier romano-catolic, dr. Juliu Illés, consilier de episcopie reformată şi dr. L. Mikó, secretarul Bisericii Unitariene, au fost reprezentanţii bisericilor minoritare la negocierile din noiembrie 1925. Din partea liberalilor, au fost desemnaţi I. Valaori, secretar de stat, P. Gârboviceanu, deputat şi raportor al Legii învăţământului particular, Nae Dumitrescu, director general al învăţământului particular şi Alexandru Peteancu, inspector general. Potrivit celor convenite între cele două părţi, acestea urmau să se sprijine reciproc la momentul dezbaterii în parlament a acestei legi, susţinând în comun introducerea a 19 prevederi noi, la legea deja elaborată în proiect. Astfel, una dintre cele mai importante prevederi din cele 19, susţinută de partea maghiară, se referea la faptul că bisericile minoritare maghiare ţineau ca legea să prevadă expres posibilitatea de a sprijini în număr nelimitat şcoli confesionale, „conform necesităţilor, pentru învăţământul primar şi secundar”. Nu le era însă permis bisericilor minoritare – şi acest lucru le fusese impus de partea română – să susţină şcoli normale şi universităţi. În schimb, liberalii, mai negociaseră ca – dincolo de limba de predare „care se fixează de susţinătorul fiecărei şcoli” – limba română să fie obligatorie a fi învăţată şi ea, iar – atenţie! – Istoria Românilor şi Geografia României să se predea în limba română. La examenul de intrare în clasa a V-a secundară, elevii acestor şcoli urmau să susţină examen şi la limba română, precum şi la Istoria Românilor şi Geografia României. Se mai prevedea totodată, că „profesorii şi învăţătorii sunt obligaţi ca în termen de cinci ani a da examenul de limba română.”

Au negociat cu liberalii… şi au ieşit pe listele Partidului Poporului

Negocieri aveau să se poarte şi în ianuarie 1926. De data aceasta politice. Alţi protagonişti, alte chestiuni. Din partea Partidului Maghiar, au participat Bernády Győrgy, deputat, precum şi conţii Arthur Teleki, Mihail Toldolaghy şi dr. Arpad Paál, ce erau împuterniciţi “de a face învoieli definitive.” Din partea PNL, participa la negocieri Tancred Constantinescu, deputat. Se specifica de la bun începutul protocolului încheiat, că toate cele convenite între cele două părţi, reprezintă “o acţiune comună în cadrul intereselor ţării”. Se mai convenise ca “orice acţiune iredentistă din partea minorităţilor, în special maghiară, să fie exclusă…” Cele două părţi – care urmau să acţioneze în spiritual celor convenite – hotărâseră ca la alegerile judeţene, în judeţele cu majoritate maghiară, Partidul Maghiar va avea un număr proporţional cu numărul alegătorilor unguri, “fără însă ca jumătate plus unul din numărul total al consilierilor, să înceteze de a fi români.” Se mai prevedea ca, “în judeţele în care maghiarii sunt minoritari, ei vor avea o parte proporţională din numărul membrilor aleşi.” Prevederi foarte clare, care nu lăsau loc de echivoc s-au convenit şi pentru alegerile de la Camera Deputaţilor şi Senat. Cele convenite însă cu liberalii au rămas literă moartă. În cele din urmă, simţând de unde “bate vântul schimbării”, Partidul Maghiar a încheiat şi în judeţul Mureş, un cartel electoral cu Partidul Poporului, condus de mareşalul Averescu. Bernády Győrgy, va deveni deputat de Mureş, iar contele Arthur Teleki, senator de Mureş, ambii pe listele… Partidului Poporului. Ca bonus, Bernády Győrgy va prelua însă şi mandatul de Primar al oraşului Târgu-Mureş, până în 1929. Un mandate care, aşa cum vom vedea, n-a fost deloc unul uşor.
(urmare în numărul viitor)