„Scopul scuză mijloacele” sau Bani din surse CIA pentru PNŢ Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 55 Vizualizări

„Scopul scuză mijloacele” sau Bani din surse CIA pentru PNŢ

Jurnalist la New York Times şi specialist în probleme de apărare, Tim Weiner şi-a publicat ultima sa carte acum doi ani. Am citit-o recent şi pot spune că merită efortul. Cartea oferă o perspectivă edificatoare asupra întregii politici promovate de SUA, în ultimii 60 de ani. Prin conţinutul ei, jurnalistul american a dat “frisoane” Casei Albe, dar şi super secretului CIA. A provocat totodată şi dezbateri aprinse în lumea politică şi în societatea civilă americană. Potrivit lui Weiner, PNŢ – prin intermediul CIA – ar fi fost susţinut cu bani americani în unele acţiuni pe care acest partid le-a desfăşurat împotriva regimului comunist. După al doilea război mondial, în spaţiul românesc s-au confruntat – poate se mai confruntă şi azi, cine ştie? – două tendinţe: “exportul de revoluţie” practicat de URSS, cu “exportul de democraţie” practicat de SUA. Cine a câştigat? Se ştia. Asta până în 1989. Căci după…E o întreagă poveste despre care ar putea “povesti” mai bine SRI. Dar ei nu au “dezlegare” să povestească. În orice caz, dacă a pierdut cineva, şi înainte de 1989, dar şi după aceea, acesta a fost întotdeauna poporul român. Veşnicul perdant şi veşnicul luptător pentru cauze, de cele mai multe ori, iluzorii. Pentru că toate revoluţiile sunt până la urmă confiscate. Evident, de cei care le stimulează şi susţin. Deci, mai bine să ne întoarcem la Tim Weiner. Acestuia i-au trebuit aproape 20 de ani de documentare, atât în arhive cât şi pe diverse teatre de război ale lumii. Cu mult curaj, dar şi într-un gest fără precedent, Weiner şi-a publicat cele 815 pagini cuprinse în volumul întitulat “Moştenirea de scrum: Istoria CIA”. Cartea lui Weiner a apărut cu trei luni mai devreme, întrucât existau suficiente semnale că CIA va încerca să împiedice tipărirea şi distribuirea ei în librării. Apariţia acesteia înainte de data anunţată a însemnat pentru Weiner nu numai un imens succes de casă, dar şi crearea unei situaţii stânjenitoare atât pentru Casa Albă, cât şi pentru unul dintre cele mai eficiente instrumente ale sale de dominaţie mondială: Agenţia Centrală de Investigaţii (CIA). Weiner are meritul că în cartea sa arată şi dimensiunea Bugetului Negru al Pentagonului. Potrivit jurnalistului american, acest buget militar anual total al SUA, atinge suma de 500 de miliarde de dolari, din care 6 % este repartizat CIA. Weiner mai are meritul că arată şi dimensiunea morală a unui serviciu lipsit de scrupule, care nu a ezitat să folosească ca instructori pentru primele ei comandouri, chiar experţi militari nazişti, precum colonelul Otto von Szkorzeny sau care atunci când interesele politice şi economice îi cereau, a trecut la lichidarea unor preşedinţi intervenind brutal şi cinic în viaţa politică a unor state independente. În acest context, nu pot să nu mă gândesc la cuvintele lui Walter Nikolai, fost şef al serviciului de spionaj german în timpul primei conflagraţii mondiale. El numea munca în serviciile secrete ca fiind “o muncă pentru gentlemani.” Astăzi însă cuvintele lui Nikolai par a fi total desuete. E drept că şi condiţiile şi mai ales provocările momentului sunt cu totul altele. Dar despre cartea lui Tim Weiner, practicile CIA şi multe altele, în articolul din Ziarul de Mureş din această săptămână.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE