Dispariţie de cărţi rare la Biblioteca Teleki

Spre sfârşitul anului trecut, prin bunăvoinţa unui enigmatic dar justiţiar personaj, presa mureşeană afla despre dispariţia unui important număr de cărţi de valoare din fondul Bibliotecii Teleki-Bolyai. A fost un pic de tevatură, o declaraţie uşor eliptică din partea unor factori de răspundere ai instituţiei… şi cam atât. E mult prea puţin, în condiţiile în care acel individ misterios şi cu reputaţie îndoielnică, Dobos Ferenc, se pare că a dispărut, iar Spielmann Mihaly, în calitate de şef de secţie, nu am cunoştinţă să fi dat vreo explicaţie publică. Măcar aşa, de ochii lumii. Nu ştim la această oră nici câte cărţi lipsesc, care este valoarea lor reală, nu ştim care este stadiul anchetei (dacă există cu adevărat una) şi nu ştim dacă, în urma cercetărilor administrative au rezultat câteva concluzii care să servească drept punct de plecare pentru o anchetă a Poliţiei. Oare ce face Poliţia? A fost sesizată sau s-a sesizat din oficiu? Oare se va repeta istoria din deceniul patru când a avut loc o situaţie aproape identică?

96 de volume dispărute de la Biblioteca Teleki

Cu adresa nr. 166 din 24 februarie 1937, Cabinetul Ministrului Cultelor şi Artelor, îl anunţa pe custodele Aurel Filimon: „…prin deciziunea noastră nr.165 din 24 februarie a.c. sunteţi numit delegat onorific al Ministerului Cultelor şi Artelor pe lângă Biblioteca Contelui Samuel Teleki din Târgu-Mureş… vă rugăm ca după examinarea atentă a situaţiei bibliotecii să ne trimiteţi un raport amănunţit despre starea ei, stabilind cu mijloacele pe care le veţi găsi utile dacă au fost instrăinate cărţi şi manuscrise din bibliotecă, de cine, când şi unde se găsesc azi lucrurile înstrăinate”. Pe data de 6 martie 1937, Aurel Filimon a făcut primele diligenţe pe lângă contele Carol Teleki pentru a i se pune la dispoziţie catalogul-inventar („revizorius catalogus”). Plecat din ţară cu catalog cu tot, contele Carol Teleki i-a răspuns lui Filimon o lună mai târziu într-un stil arogant, că respectivul catalog îi va fi pus la dispoziţie de bibliotecarul Guylas Carol. Pe data de 10 aprilie şi pe 13 iulie 1937, Filimon i-a adresat din nou două scrisori lui Teleki Carol în legătură cu inventarul pe care îl avea de făcut. Abia de această dată a primit răspuns şi a început să-şi îndeplinească sarcina încredinţată de minister. Pe data de 10 noiembrie 1937, Filimon şi-a înaintat raportul cu concluziile sale: 96 de volume dispărute. „… ele astăzi (cărţile – n.a.), spunea Filimon în raportul său, se află în posesiuni străine şi formează din când în când subiectul vânzării publice sau tacite..” În cuprinsul aceluiaşi raport, Filimon mai spunea că „nu există mijloace care ar putea sa indice persoane precise cărora s-ar putea atribui înstrăinările din inventarul bibliotecii. Forţat de împrejurările constatate şi descrise mai sus, nu vreau să mă bazez pe prezumţiuni care eventual în aparenţă ar fi întemeiate, însă nu pot fi absolut sigure”.

Şi totuşi… unde sunt cărţile?

După cum s-a putut observa, cercetările lui Filimon au avut la bază o cerere expresă a forului său ierarhic superior, care este de presupus că a fost înştiinţat de aceste dispariţii de către Poliţie. Atunci de ce acelaşi for, ca beneficiar a unei informaţii deosebite nu a cerut o anchetă oficială şi a apelat la o persoană cu puteri şi competente strict limitate pentru a face o anchetă discretă? Sau de ce acelaşi minister, odată încheiată ancheta lui Filimon şi concluziile puse şi trimise ministrului, acesta nu a dispus o cerere de aprofundare a anchetei prin organele specializate ale statului român? Ce interese oculte se ascundeau de fapt? Nu se ştie cu certitudine când au dispărut, unde se afla, cine le-a scos din ţară şi în ce mod pentru că poliţia nu s-a implicat suficient în rezolvarea acestui caz, deşi ar fi trebuit să o facă. Evident, că Filimon dispunea de unele informaţii referitoare la anumite persoane suspecte de a fi sustras parte din acele volume. Nu era însă sigur şi nu putea face afirmaţii nefondate. De aceea, în acele momente era vital ajutorul poliţiei. Cu toate acestea, poliţia nu a fost implicată, iar evenimentele precipitandu-se – 1940, anul Diktatului de la Viena şi ulterior instaurarea comunismului în România – raportul lui Filimon a fost uitat. Din cele 96 de volume dispărute în perioada interbelică – parte în Ungaria, Austria sau în SUA, după anumite informaţii – n-ar fi exclus ca unele să se mai găsească încă la Târgu-Mureş, probabil în colecţii particulare.

Mureşeanul Aurel Filimon a fost puternic implicat în viaţa culturală a urbei noastre. A făcut acest lucru atât ca bibliotecar, dar mai ales în calitatea de custode (director) al Muzeului nou infiinţat la Târgu-Mureş. În 1937, Filimon a fost desemnat de statul român să cerceteze condiţiile în care au dispărut din Biblioteca Teleki cărţi şi manuscrise – 96 la numar – cu o valoare ştiinţifică şi materială excepţională. Filimon era născut în anul 1891, la Monor în judeţul Bistriţa-Năsăud. Între anii 1913-1914, a urmat studii la Budapesta şi Berlin. Filimon a obţinut în 1912, diploma de membru al Societăţii de Ştiinţe Naturale din Budapesta, iar un an mai târziu pe cea de membru al Societăţii de Geologie din acelaşi oraş. În anul 1914 a trecut în România devenind asistent al profesorului Al.Tzigara-Samurcaş şi secretar al Muzeului de Artă Naţională. În anul 1917 a fost arestat de trupele germane de ocupaţie sub acuzaţia de dezertare din armata austro-ungară fiind deţinut în închisorile de la Sibiu şi Cluj. În 1921 a fost numit custode al Muzeului nou înfiinţat din Târgu-Mureş. A conceput organizarea muzeului pe mai multe secţiuni: arheologie, etnografie, istorie naturală cu grupurile de mineralogie, paleontologie, geologie, zoologie, insectar şi botanică. Nevoit să se refugieze din Transilvania, în 1940 s-a stabilit pentru un timp la Bucureşti. După ce aprilie în 1944 casa i-a fost distrusă de bombardamentele anglo-americane, a plecat şi de aici. S-a stabilit la Rapoltul Mare, în judeţul Hunedoara unde a decedat la 3 martie 1946. În istoria urbei mureşene, numele lui Aurel Filimon a rămas prin faptul că a contribuit în mod hotărâtor la valorificarea patrimoniului documentar local.

Biblioteca Teleki este una ştiinţifică prin excelenţă. Deschisă publicului larg în 1802, aceasta cuprinde volume de o valoare deosebită, foarte apreciate din punct de vedere al informaţiilor oferite. Densuţianu şi-a elaborat lucrarea „Revoluţiunea lui Horea în Transilvania şi Ungaria, 1784-1785”, documentându-se în parte şi în această bibliotecă, iar Nicolae Iorga şi Ioan Lupaş, care ne-au vizitat oraşul în iulie 1922, n-au scăpat prilejul să o viziteze şi ei, arătându-se deosebit de impresionaţi de cele constatate acolo. Fondatorul acestei biblioteci, contele Samuel Teleki a dorit ca odată cu darea ei în folosinţă în 1802, să faciliteze accesul publicului mureşean la tezaurul de valori spirituale ale umanităţii.