Şocant! Liceul Electromureş scos la mezat de Consiliul Local!? Invatamant
  • admin
  • 0 comentarii
  • 197 Vizualizări

Şocant! Liceul Electromureş scos la mezat de Consiliul Local!?

10_5558c4.jpgSituaţie unică în învăţământul românesc: consilierii locali vor hotărî azi, în cadrul unei şedinţe ordinare de lucru, soarta imobilului în care funcţionează atelierele Grupului Şcolar Electromureş din Târgu-Mureş, pe care administraţia locală doreşte să îl scoată la licitaţie publică. Dumitru Matei şi Kolozsvari Zoltan, consilieri PDL şi UDMR, susţin că cele şase ateliere nu vor fi desfiinţate, ci doar fi mutate în alt corp de clădire. Sebastian Pui, consilier PNL, crede că decizia de azi a Consiliului Local ar putea duce la desfiinţarea şcolii. De asemenea, conducerea liceului spune că nu a fost contactată de niciun reprezentant al municipalităţii pentru a dezbate consecinţele proiectului şi pentru a identifica soluţii, iar decizia consilierilor va avea ca efect mutarea în stradă a atelierelor care deservesc săptămânal circa 500 de elevi.
Preţul de pornire: 629.893 de euro
Imobilul face parte din domeniul public al municipiului Târgu-Mureş, este situat pe strada Livezeni nr. 5, în curtea liceului Electromureş, pe două nivele, parter plus un etaj, construit pe fundaţie de beton, zidărie din cărămidă şi are suprafaţa construită de 586 de metri pătraţi. În cazul în care proiectul va fi votat în forma actuală, preţul de pornire al licitaţiei pentru vânzarea atelierului, împreună cu terenul aferent în suprafaţă de 644 de metri pătraţi va fi 629.893 de euro.
Banii, folosiţi pentru achiziţii de terenuri
Potrivit expunerii de motive întocmită de ec. Kiss Imola, director economic în cadrul Primăriei Târgu-Mureş, scoaterea la licitaţie a imobilului are ca scop atragerea de venituri la bugetul local, sumele încasate de pe urma tranzacţiei urmând să fie utilizate pentru achiziţionarea unor terenuri de către municipalitate. “Având în vedere situaţia economico-financiară actuală, ne aflăm în situaţia de a identifica noi oportunităţi de a atrage venituri către bugetul local. Astfel s-a propus ca sumele obţinute din vânzarea imobilelor să aibă o destinaţie specială şi anume să fie folosite pentru achiziţionarea de terenuri necesare proiectelor de amenajare şi modernizare demarate de către municipalitate”, explică ec. Kiss Imola.
Nicio înştiinţare oficială către direcţiunea liceului
Directorul adjunct al Grupului Şcolar Electromureş, Veress Eva, a declarat că nimeni de la nivelul administraţiei locale nu a înştiinţat oficial conducerea unităţii de învăţământ despre intenţia de a vinde imobilul. „Administraţia şcolii nu a primit nicio înştiinţare oficială în care să ni se spună ce se întâmplă. Am auzit de ici de acolo, din ziare, cum aţi auzit şi dumneavoastră, că se va face o licitaţie. În mod normal, Consiliul de Administraţie al liceului ar trebui să fie întrebat despre asta şi să îşi dea acordul. Altfel ne trezim că vine cineva mâine şi ne vinde toate clădirile. Ce vom face atunci? Ieşim în stradă?”, s-a întrebat retoric Veress Eva.
Totodată, aceasta a adăugat că niciun reprezentant al Consiliului Local nu a venit cu alternative la mutarea atelierelor. „În cazul în care consilierii vor vota pentru vânzarea imobilului, înseamnă că au soluţii pentru copii noştri. În cele şase ateliere intră săptămânal cam jumătate din cei aproape o mie de elevi pe care îi avem. Noi nu avem nicio alternativă, chiar avem săli în minus pentru că avem 36 de clase şi doar 34 de săli. Elevii noştri sunt recunoscuţi pe plan naţional şi internaţional deoarece la fiecar concurs sau olimpiadă obţin rezultate foarte bune. Din păcate, nimeni nu ne-a pus la dispoziţie vreo altă alternativă de funcţionare a atelierelor”, a precizat Veress Eva.
Rezultate foarte bune răsplătite cu… piedici
Profesoara de tehnologie Szep Mirela s-a arătat surprinsă de intenţia municipalităţii de a scoate la licitaţie imobilul, afirmând că niciun consilier local nu a vizitat atelierele pentru a evalua activitatea elevilor şi a dascălilor. “Absolut aproape tot ce este aici, în ateliere, este din munca noastră. Cei din Consiliul Local ar fi trebuit să vină să discute şi cu noi şi să vadă care e situaţia. Nu cred că ei ştiu ce se întâmplă în clădirea asta. Să evalueze rezultatele muncii noastre şi să pună în balanţă. Avem rezultate şcolare cu care ne mândrim şi în loc să fim ajutaţi, ni se pun piedici. Aici facem pregătirea practică, esenţială pentru formarea elevilor”, a arătat Szep Mirela.
Dumitru Matei: “Atelierele vor fi reamenajate”
Consilierul local PDL Dumitru Matei, totodată inspector şcolar general, a explicat că de fapt atelierele nu se vor desfiinţa, ci se vor reamenaja în clădirea centrală a liceului. “Conform înţelegerii, o parte din bani se vor folosi pentru punerea la punct a clădirii centrale şi pentru reamenajarea unor laboratoare noi, care să corespundă timpurilor actuale, pentru că cele trei – patru ateliere din clădire sunt dinainte de 1989. Prima dată se va asigura funcţionarea şi continuitatea procesului educaţional şi abia apoi se va trimite documentaţia spre aprobare către Ministerul Educaţiei, deci va fi o perioadă mai lungă de timp până se va rezolva acest lucru”, a subliniat Dumitru Matei, a cărui declaraţie – trebuie să remarcăm – nu se potriveşte cu textul expunerii de motive.
Sebastian Pui: “Practic, se desfiinţează liceul!”
Reprezentantul PNL în Consiliul Local, Sebastian Pui, a declarat că va vota împotriva tranzacţiei, motivând că vânzarea imobilului ar echivala cu desfiinţarea liceului, deoarece elevii nu ar mai avea unde să acumuleze cunoştinţe practice. “Clădirea este foarte utilă liceului pentru că în interiorul ei funcţionează mai multe ateliere de profil. Acolo se fac ore de practică, iar fluxul zilnic este de 300 – 500 de elevi. Dacă se vând atelierele, practic se desfiinţează liceul pentru că nu se poate face teorie fără practică. Probabil sunt interese mari, de a se vinde cât mai repede, dar în opinia mea nu cred că asta e soluţia pentru a atrage venituri la buget. Cred că suntem în faţa unui caz unic nu numai în istoria oraşului, ci chiar în istoria României. Voi vota împotrivă. Am ajuns să ne vindem şcolile…”, a afirmat Sebastian Pui.
Kolozsvari Zoltan: “Sprijin acest proiect”
Consilierul local UDMR Kolozsvari Zoltan a mărturisit că va vota proiectul de hotărâre deoarece acesta va ajuta la dezvoltarea fabricii de medicamente de lângă liceu, şi implicit la crearea de locuri de muncă de înaltă calificare pentru târgumureşeni. “Sunt două aspecte. În primul rând, regret foarte mult că aceste şcoli nu mai prezintă interesul de pe vremuri. Atelierele nu se vor desfiinţa, ci se vor muta, aşa am primit asigurări de la colegul meu din Consiliul Local, Dumitru Matei. Există loc unde să le mutăm, sigur nu vor fi la fel de multe, ci în concordanţă cu cererea de acum. Un alt aspect important este că acea clădire va ajuta la dezvoltarea fabricii de medicamente Sandoz, care e o investiţie foarte importantă pentru oraş pentru că aduce locuri de muncă de înaltă calificare. Acesta e motivul pentru care sprijin acest proiect de hotărâre”, a afirmat Kolozsvari Zoltan.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE