Nu-ţi achiţi taxele, rămâi fără ajutoare! Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 37 Vizualizări

Nu-ţi achiţi taxele, rămâi fără ajutoare!

10-1_44.jpgPrimăria municipiului Reghin, prin Serviciul Public de Asistenţă Socială, anunţă toţi cetăţenii din municipiul Reghin, beneficiari de venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, alocaţie de susţinere a familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia de susţinere a familiei, indemnizaţie pentru creşterea copilului acordată în baza OUG nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, că, potrivit prevederilor OUG nr. 124/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială, au obligaţia ca până la data de 31 ianuarie 2012 să-şi achite obligaţiile legale faţă de bugetul local al municipiului Reghin, pentru bunurile pe care le deţin în proprietate. „În cazul în care, până la data de 31 ianuarie 2012 nu sunt achitate obligaţiile legale faţă de bugetul local, drepturile se suspendă pe o perioadă de cinci luni, începând cu drepturile aferente lunii februarie 2012”, a precizat ing. Nagy Andras, primarul oraşului Reghin.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE