Angajatorii români pot obţine 5.500 de autorizaţii de muncă Business
  • admin
  • 0 comentarii
  • 37 Vizualizări

Angajatorii români pot obţine 5.500 de autorizaţii de muncă

Oficiul Român pentru Imigrări în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.1261 din 21 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr.935 din 29 decembrie 2011,va elibera în anul 2012 un număr de 5.500 autorizaţii de muncă cetăţenilor străini care îndeplinesc condiţiile şi doresc să se încadreze sau să presteze muncă în România.
Astfel, tipurile şi numărul de autorizaţii de muncă ce pot fi acordate străinilor sunt următoarele:
– Autorizaţii de muncă pentru lucrătorii permanenţi – 3.000
– Autorizaţii de muncă pentru lucrătorii detaşaţi – 700
– Autorizaţii de muncă pentru lucrătorii înalt calificaţi – 1.000
– Autorizaţii de muncă pentru lucrătorii sezonieri – 100
– Autorizaţii de muncă nominale – 100
– Autorizaţii de muncă pentru lucrătorii stagiari – 200
– Autorizaţii de muncă pentru sportivi – 300
– Autorizaţii de muncă pentru lucrători transfrontalieri – 100
În situaţia în care numărul cererilor pentru eliberarea de autorizaţii de muncă este mai mare decât numărul stabilit, acesta poate fi suplimentat prin Hotărâre a Guvernului, în baza unui memoriu justificativ, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Informaţii suplimentare
În cursul anului 2011, Serviciul  pentru Imigrări Mureş a eliberat un număr de 24 autorizaţii de muncă străinilor.
Cetăţeni străini provin din state precum Turcia 15, China 2, Serbia 2, Brazilia 1, Argentina 1, Filipine 1, Kenya 1, Coasta de Fildeş 1,  iar domeniile de activitate conform clasificaţiei COR pentru care au fost solicitate autorizaţiile de muncă sunt: fotbalist profesionist 6, comisioner 2, electrician 2, inginer mecanic 2, manipulant mărfuri 2, bucătar 2, director 1, inginer chimist 1, inginer reţele electrice 1, lăcătuş mecanic 1, sculer matriţer 1, secretar administrativ 1, tehnician mecanic 1, valet 1.
Autorizaţia de muncă este documentul oficial care dă dreptul străinului, cetăţean al unui stat din afara Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, să desfăşoare activităţi lucrative în România. Solicitarea pentru eliberarea unei astfel de autorizaţii se adresează Oficiului Român pentru Imigrări de către angajator, persoană fizică sau juridică.
 
Pentru a obţine mai multe informaţii despre angajarea în muncă a cetăţenilor străini pe teritoriul României, angajatorii pot accesa site-ul Oficiului Român pentru Imigrări la adresa http://ori.mai.gov.ro, unde pot găsi legislaţia în vigoare în domeniu, precum şi actele, documentele şi taxele necesare.
Şeful Serviciul pentru Imigrări al judeţului MUREŞ  
Comisar şef de poliţie
Vasile SUCIU          

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE