Duel aprig între micile handbaliste de la Olimpic şi Sirius Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 41 Vizualizări

Duel aprig între micile handbaliste de la Olimpic şi Sirius

4-1_68.jpgEchipa de handbal fete a Clubului Sportiv Olimpic s-a impus în grupa disputată în sala Liceului cu Program Sportiv, în cadrul turneului disputat duminică. Elevele pregătite de Mihaela şi Claudiu Evi au câştigat partidele cu BC Sirius, scor 17-5, CS Mondial, cu 21-7 şi au remizat,16-16 cu Şcoala Generală „Ion Vlăduţiu” Luduş. În urma acestor rezultate, fetele de la Olimpic s-au clasat pe primul loc, fiind urmate în clasament de echipa luduşeană, BC Sirius şi CS Mondial. Luduşencele au învins la rândul lor la limită, scor 7-6 echipa BC Sirius şi cu 12-7 echipa de la Mondial.
În cealaltă grupă, care şi-a disputat partidele în sala Gimnaziului ”Serafim Duicu”, pe primul loc s-a situat prima echipă a BC Sirius. Aceasta a învins cu 17-7 echipa secundă de la CS Olimpic, cu 24-8 cea a CSŞ Sighişoara şi cu 17-9 pe LPS, câştigând detaşat grupa. Pentru locul secund, s-au întrecut sighişorencele şi Olimpic II, acestea din urmă au câştigat la limită, scor 6-5, într-un joc în care portarii celor două echipe au fost la înălţime. Olimpic II a câştigat cu 14-7 partida cu LPS şi a încheiat pe locul secund. Locul III a fost ocupat de echipa sighişoreană, care a învins cu 16-14 LPS.
„Este bine că avem mai multe echipe la acest sport frumos şi sperăm ca în curând să se afirme cât mai multe valori. Sunt multe jucătoare talentate şi ar fi păcat ca aceste talente să se piardă”, a declarat la finalul jocurilor Teodor Rad, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal, organizatorul competiţiei.
Primele clasate din cele două grupe vor participa la un turneu play-off, care va desemna formaţia ce va reprezenta judeţul Mureş la faza zonală. Printre componentele echipei CS Olimpic se află şi jucătoare vicecampioane la minihandbal în anul trecut.

Mihai VEREŞ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE