Anti Valentine`s Day la Târgu-Mureş! Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 38 Vizualizări

Anti Valentine`s Day la Târgu-Mureş!

11-3_12.jpgBăieţii de la Ţapinarii au poposit şi la Târgu-Mureş în timpul turneului lor, “Anti-Valentine’s Day”, marţi, 7 februarie la Jazz / Blues Club. Când în scenă şi-au făcut apariţia cei doi Ţapinari, salutându-ne cu deja tradiţionalul „Bună seara stimaţi intelectuali din Târgu-Mureş!” cei prezenţi erau deja pregătiţi sufleteşte să îi primească aşa cum se cuvine. Cu un sunet foarte bun, băieţii au cântat mai bine de o oră şi jumătate. În repertoriul lor au stat laolaltă atât piese calde, apropiate de folkul clasic, cu versuri poetice, piese care se potrivesc acelei părţi de suflet cu care venisem de acasă, cât şi melodii haioase, genul de cântece pe care fiecare dintre noi le cântăm atunci când ne adunăm între prieteni la o cântare.
Recital presărat cu poante ţapinăreşti
Ţapinarii şi-au permis să facă mişto de „un ungur mic şi supărat” care „a interzis Ardealul”, şi-au mai permis apoi să şi afirme în gura mare că uneori până şi zeii mor, tac, cântă, iubesc, cad şi se sting şi culmea că ne-am mai şi simţit bine făcând astfel de fapte cât se poate de nelalocul lor. Cu „Sfârşit şi început de lume”, “Tricicleta”, “Pentru voi” sau ”Unde eşti” au mai revenit însă cuminţi pe calea poeziei şi a vorbelor frumoase, iar la final de tot ne-am spălat păcatele cântând în cor „Cum ar fi fost viaţa mea / Fără voi cei ca mine, fără dragostea mea / Lumea de afară ne obligă să fim domni / S-a nimerit să fim poeţi monotoni!”. Cea mai puternică reacţie a publicului au avut-o la piesele “În şuturi”, “Doi bani” sau “Eşti frumoasă, dar te strică faţa”. Recitalul a fost, aşa cum era de aşteptat, presărat cu poante ţapinăreşti, unele mai vechi, altele mai noi, multe dintre ele improvizate pe loc. Tănase a fost un chitarist “suav” ca de obicei, iar Covei băiatul serios cu voce la fel de serioasă prin gravitatea ei. Publicul a cântat fiecare vers alături de ei, a reacţionat râzând cu poftă la fiecare poantă mai nouă sau mai veche şi i-a chemat în aplauze şi urale la biss. Ţapinarii au venit şi la biss şi ne-au bucurat cântând împreună “Eşti frumoasă, dar te strică faţa…!” rezultând o seară pe cinste.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE