Curs inovativ de engleză la Universitatea Cultural-Ştiinţifică Invatamant
  • admin
  • 0 comentarii
  • 334 Vizualizări

Curs inovativ de engleză la Universitatea Cultural-Ştiinţifică

Universitatea Cultural-Ştiinţifică din Târgu-Mureş este o instituţie despre care se pot scrie multe, fiind una dintre cele mai active unităţi de gen din judeţ. Directorul universităţii, Csegzi Sándor, este un adevărat pasionat în tot ce face, cauza de suflet fiindu-i însă educaţia, şi în special educaţia adulţilor, oferindu-le astfel acestora mijloace de dezvoltare personală, şi implicit, de succes crescut pe piaţa muncii. Un astfel de curs, conceput a fi un sprijin real, este un curs de limbă engleză.

Club de conversaţie în limba engleză

Limba engleză este una fără de care devine din ce în ce mai grea integrarea pe piaţa muncii. Acest fapt este îndeobşte cunoscut, şi chiar există cursuri organizate sub diverse forme. Universitatea Cultural Ştiinţifică a venit însă cu ceva inovativ în Târgu Mureş, organizându-le într-o manieră care poate fi mult mai utilă în practică, încheind pentru acestea un parteneriat cu un profesor de renume din Marea Britanie. Dan Antal, a trăit şi lucrat mai bine de 25 de ani în Londra, unde a şi publicat o serie de volume. “Am trecut prin multe ipostaze… am lucrat pentru oameni bogaţi, dar am lucrat şi pentru oameni săraci, acumulând astfel experienţe care cu siguranţă îl diferenţiază de alţi profesori. Românii care ajung în Marea Britanie sunt remarcaţi cu uşurinţă, chiar dacă vorbesc bine limba. De multe ori nu au curaj să se exprime, au o atitudine crispată datorită lipsei experienţei”, consideră profesorul.

Aici vine partea inovativă a cursurilor de limbă, folosindu-se metode de predare noi, cu accent pe latura practică a limbii şi pe conversaţie. “Dorim să includem diverse activităţi care să determine studentul să gândească în limba engleză, dar şi să înveţe să comunice şi prin limbajul corporal”, a adăugat profesorul.

Un alt neajuns de care s-au lovit târgumureşenii în privinţa limbii engleze a fost lipsa oportunităţilor de a exersa limba, o dată învăţată. “Pentru cei care doresc să-şi îmbunătăţească abilităţile prin conversaţie, dar şi pentru cei care au nevoie de ea pentru diverse examene cum ar fi IELTS sau Cambridge, organizăm aşa-numitul Weekend Conversation Club, club în cadrul căruia, în sesiuni de câte două ore, se vor putea purta conversaţii pe diverse teme, la alegerea participanţilor”, a arătat Dam Antal.

Tinerii medici, performanţi acasă

Un alt curs, deosebit de aşteptat de către studenţii medicinişti, este cursul de engleză medicală. “Dorim să pregătim cât mai bine studenţii nu pentru a accelera exodul medicilor din ţară, ci pentru a se putea folosi eficient de informaţiile noi care circulă în limba engleză, şi care prin traducere pierd din acurateţe”, a precizat Dan Antal, Universitatea sprijinind Congresul studenţilor medicinişti. Studenţii doresc ca acest Congres să fie unul internaţional, cu invitaţi de valoare, iar pentru înţelegerea corectă a acestora, este nevoie de cunoaşterea limbii englezei medicale. “Engleza este o limbă intuitivă, vie, ea nu se poate învăţa cu adevărat în maniera tradiţională, in care profesorul stă în faţa clasei şi dictează. Nici măcar cunoaşterea gramaticii nu este suficientă”, a precizat profesorul.

Cursurile vor fi organizate pe grupe mici, cuprinzând între două şi opt persoane, diferenţiându-se şi pe domenii de interes. Nici cei care ar avea nevoie rapid de cunoştinţe de limbă nu sunt lăsaţi deoparte. “Pentru aceştia ne-am gândit să pornim cursul de Emergency English, în care ne vom axa pe comunicarea în situaţii uzuale, dar la cerere vom intra şi pe domeniile dorite, indiferent care ar fi acestea. Deasemeni vom oferi informaţii pe teme legislative, turistice şi comportamentale”, a adăugat Dan Antal.

Pentru cursurile lunii martie înscrierile se fac până în data de 3 martie, modulele continuând însă şi în lunile următoare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul Universităţii Cultural – Ştiinţifice, telefonic la numărul 0741- 171.342, dar şi electronic, la adresa claudia@ucs.ro.

Edith VEREŞ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE