A treia remiză fără gol în ASA-Poli 0-0 FC Municipal
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 94 Vizualizări

A treia remiză fără gol în ASA-Poli 0-0

DSC_0232În etapa a VI-a a Ligii I de fotbal, ASA Târgu-Mureş a încheiat la egalitate miercuri seara partida de pe teren propriu cu ACS Poli Timişoara, scor 0-0. Este al treilea meci egal pe teren propriu fără gol înscris din cele patru partide, în care au înscris un singur gol, 1-0 cu Concordia Chiajna. ASA a dominat categoric prima repriză, în care portarul german al timişorenilor, Kirschstein şi-a salvat echipa în câteva situaţii. După câteva faze la cele două porţi care s-au soldat doar cu lovituri de colţ, mureşenii au reuşit în minutul 7 o primă fază periculoasă, încheiată cu un şut al lui Pedro, care a trecut puţin lângă. Au urmat două minute în care portarul bănăţenilor a intervenit de trei ori salvator, mai întâi la lovitura de cap a lui Jazvic, după o centrare a lui Pedro, apoi la şuturile aceluiaşi Jazvic şi Pedro. În minutul 20 un nou şut al lui Manolov de această dată reţinut, la fel şi cel al lui Mureşan de după două minute. O primă ocazie a oaspeţilor şi singura a primei reprize s-a consumat în minutul 27, când Artean a trimis cu capul pe lângă poartă. După un şut-centrare a lui Brandan deviat puţin lângă de Manolov, repriza s-a încheiat cu un şut peste a lui Mureşan, din lovitură liberă şi două cornere la poarta lui Stăncioiu.
Puţine faze de poartă şi joc pe contre la final
Dominarea gazdelor a continuat la reluare, s-a jucat mai mult în jumătatea timişorenilor, dar fără faze de poartă. În minutul 65, un contraatac periculos al bănăţenilor purtat de Goga s-a încheiat cu o ocazie irosită de Bărbuţ, care a şutat imprecis. Intrat în locul lui Mureşan, Martins este blocat, iar şutul lui Gorobsov a fost imprecis. După minute de joc confuz, cu oaspeţii în jumătatea proprie, ultimele minute s-au jucat pe contre. Un şut al lui Martins este deviat în corner, după care a urmat un asediu la poarta lui Kirschstein, care reţine în faţa lui Martins şi şuturile lui Jazvic şi Brandan, iar la poarta lui Stăncioiu, Bejan îl blochează pe Zicu, apoi Bărbuţ trage din nou imprecis. Partida se încheie cu un prim punct obţinut de Poli în deplasare şi alte două cedate de ASA pe teren propriu, pentru care urmează deplasarea la Steaua.
Au evoluat formaţiile.
ASA: Stăncioiu- Golanski (’54 Hanca), Gonzales, Bejan, Balic, Mureşan (’66 Martins), Gorobsov, Pedro (’73 Velayos), Brandan, Jazvic, Manolov
ACS Poli: Kirschstein- Iordache, Melinte, Scutaru, D. Popescu, Artean, Sarmov, Hernandez (’31 Bărbuţ), Goga (’72 Zicu), O. Popescu, Rufino (’83 Popovici)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE