Attila Kelemen, talent în arta modelajului cu argilă

În ziua de 25 septembrie, de la ora 15.00,  Casa Deus Providebit va găzdui festivitatea de aniversare a 15 ani de la înființarea Asociaţiei Hifa-România, o asociaţie cu scopul bine declarat de a veni în sprijinul persoanelor cu disabilităţi. Evenimentul va cuprinde și momente artistice de dans, care vor face publicul să vibreze de emoție, cel puțin eu asta am simțit, în mod firesc, când am intrat, întâmplător, și l-am întâlnit pe Attila Kelemen, la o repetiție, în timp ce dansa un vals.

Rep: Pictați și modelați, văd multă muncă și voință de neclintit în lucrările dvs., ce stau mărturie că visele pot deveni realitate. Cum ați descoperit aceste pasiuni?

A.K: Desenez de mic copil, părinții mei erau talentați, desenau frumos și mă ajutau foarte mult, în acest sens, când eram la școală, dar din anul 1994 modelez în lut. Practic, eu mi-am dorit să sculptez, dar la vremea aceea mi-ar fi fost greu să-mi cumpăr dălți profesionale și instrumentele necesare, așadar am încercat în modelajul în lut. Din anul 2001 sunt membru și, totodată, voluntar în cadrul Asociației Hifa.

Rep: Ați avut profesori sau ați fost autodidact?

A.K: Am fost o dată la Corund, să văd cum funcționează acolo olăritul și alte activități tradiționale, materialul de bază fiind argila. În anul 1995 am participat la un curs la Universitatea Populară din Târgu Mureș, unde am învățat și aprofundat noţiunile fundamentale ale limbajului plastic. În rest, e munca mea.

Rep: Creați statuete în care visați cu ochii deschiși fiecare detaliu, fiecare pliu al pielii lor sau al rochiei le surprindeți în lucrări. Unde ați expus lucrările?

A.K. Am avut câteva expoziții în județ, cele mai multe în cadrul Asociației Hifa, în biserici și una găzduită de Casa Bernady. Lucrări am foarte multe, nu neapărat statuete, ci și basoreliefe, care se pot reproduce și multiplica foarte repede, prin coacere într-un cuptor, procedură prin care sunt făcute și țiglele de pe casă. Statuetele sunt originiale, firave și pretențioase la transportat, doar din argilă și lut, acum se pot vedea la expoziția ”Perle ascunse”, din incinta Casei Deus Providebit, alături de lucrările a altor 5 artiști, până în data de 25 septembrie.

Rep: Spuneți-mi un neajuns care vă apasă.

A.K. Scaunele cu rotile sunt standard, greu de modificat și costisitor să le  personalizezi adaptabil la nevoile fiecaruia. Scaunele cu rotile electrice sunt foarte scumpe, fundațiile au adus multe de-a lungul timpului, dar de obicei necesită reparații la modulul de comandă, iar firmele care le-au produs în urmă cu 20 de ani, nu mai au un astfel de service specializat. Modulul de comandă e creierul scaunului, ceva foarte util, fără de care nu poți face nimic. Scuterele sunt folosite în general de către persoane care au abilitatea de a merge, dar a căror capacitate de a sta în picioare sau a merge este redusă. Eu, de exemplu, conduc, am avut un trabant, iar acum am o mașină mai serioasă.

Rep: De cât timp sunteți în scaun cu rotile?

A.K: În anul 1985, în urma unui accident, am avut o fractură de coloană. După o astfel de experiență, în timp înveți să te adaptezi, găsești puterea de a depăşi greutăţile şi de a lăsa în urmă trecutul.