Dansul ca o stare pe acorduri Vivaldi la Naţional Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 219 Vizualizări

Dansul ca o stare pe acorduri Vivaldi la Naţional

DSC_0901Gigi Căciuleanu alături de actorii Companiei Liviu Rebreanu  deshid noua stagiune miercuri, 30 septembrie, ora 19:00 la Sala Mare cu premiera spectacolului Vivaldi şi Anotimpurile. După succesul extraordinar pe care l-a avut cu Carmina Burana,  regizorul-coregraf revine cu un nou proiect care  folosește acordurile inconfundabile ale muzicii lui Antonio Vivaldi, într-un spectacol ce readuce pe scena Naţionalului târgumureşean poezia mişcării şi lumea plină de mister şi fantezie a unuia dintre cei mai mari artişti contemporani români – Gigi Căciuleanu. „Am o poveste de amor cu teatrul din Târgu-Mureş. Ea a început cu mult timp înainte de acest proiect, cu Alina Nelega, Gabi Cadariu, cu care am început să colaborez încă din anul 2000, atunci când s-a schimbat mileniul şi am făcut un spectacol cu Teatrul Ariel. Deci pot spune că m-am îndrăgostit deja de Târgu-Mureş, o oază în spaţiul european, loc unde se aud două limbi fără nicio problemă. Eu care vorbesc multe limbi, dat fiind faptul că întîlnesc foarte multă lume, mi se pare foarte frumos să ai această disponibilitate, nu neapărat de limbă verbală, cine vorbeşte mai multe limbi parcă se mişcă altfel, mintea îi merge într-un alt fel. Cu această trupă am creat Carmina Burana aproape dintr-o inconştienţă. Nu am ştiut cum o să fie pentru că nu îi cunoşteam decât pe Monica Ristea, pentru care am şi venit. Toată Carmina Burana s-a organizat în jurul acestui personaj. Şi de data aceasta este la fel, toată trupa este într-un fel, la un moment dat concentrată pe acest vârf foarte ascuţit, nu aţi zice vâzând-o pe Monica, dar este un punct în care converg tot felul de idei, de momente ale spectacolului nou pe care îl fac”, a precizat Gigi Căciuleanu.

Anotimpurile şi stările omului

De ce Vivaldi, de ce Anotimpurile ? Motivul alegerii coregrafului îl reprezintă universalitatea muzicii marelui compozitor, a stărilor umane ascunse în spatele fiecărui anotimp.  „Pentru că muzica lui Vivaldi este şi rămâne una foarte populară, chiar şi atunci când tinerii ascultă pop, hip-hop sau hard rock. De fapt Vivaldi şi Mozart erau hip-hopul acelor vremuri. Acest lucru mă pasionează. Dacă a rezistat această muzică atâta vreme este că a avut ceva, nu doar muzical. Aceste Anotimpuri vorbesc şi despre stările omului, despre stările prin care trecem, iar spectacolul este legat de Anotimpuri ca idee, fiecare clipă a unui om, oricare ar fi el, este un anotimp diferit. Există anumite stări, când norii trec pe cer şi schimbă culoarea în care se colorează oamenii, ei devin mai gri, mai deschişi. Soarele nu e perceput numai ca o plească deasupra noastră, ci filtrat prin trecerea norilor. Aşa este şi cu trecerea acestor stări care pot fi considerate ca un anotimp pentru fiecare dintre noi. Pe această temă am şi pornit în acest proiect, pe această idee a diversităţii, nu doar ca personalitate de personaj”, a afirmat Gigi Căciuleanu.

Îi pun într-o stare de dans”

Ca şi la Carmina Burana, relaţia regizor-actor pe acordurile muzicii  pare să fie una la fel de specială, sincronizată perfect înainte de a primi botezul publicului. „Cineva spunea la un moment dat cât de  frumoși suntem, așa  pestriţi. Tocmai pentru că suntem pestriţi avem o bogăţie. Fiecare are o poveste a vieţii pe care ar vrea să o spună în acest spectacol, chiar dacă trece o secundă prin scenă, nu doar ca să umple o bucăţică de spectacol, ci ca să-şi spună păsul, să spune ce-l doare, ce nu-l doare într-un anume fel. Acest Vivaldi şi Anotimpurile poate fi Gigi şi Anotimpurile, Costin Gavază şi Anotimpurile, Rareş Budileanu şi Anotimpurile, sau Monica Ristea şi Anotimpurile. Poate fi oricare dintre actori. Această pestriţenie a oamenilor vine şi dintr-o punere de acord, precum face o orchestă. Ea se acordează pentru a putea să cânte. Aşa fac şi eu în fiecare zi. Nu fac o încălzire, nu fac o clasă de dans, nu fac o întindere de muşchi, fac mult mai mult decît atât. Ne punem de acord, şi doar atunci când am găsit acel numitor comun putem să ne diversificăm, să devenim cât se poate de diferiţi. Greutatea acestui spectacol este că eu îi pun într-o stare de dans. Starea de dans este un lucru foarte special care nu se poate transpune în vorbe, aşa cum nu se poate explica teorioa relativităţii fără ecuaţii, sau teoria corzilor. Nu poţi, nu o înţelegi realmente dacă nu intri în nişte absrtracţii matematice. E foarte curios că acest concret al lucrurilor îşi găseşte explicaţia tocmai printr-o rezolvare abstractă a lucrurilor.  Este vorba de un spectacol de dans în care omul se exprimă prin mişcare. Tehnica de dans nu înseamnă cât de mult ridici piciorul, sau cât de mult ai făcut ceva, ci cum ai făcut acel ceva, disponibilitatea nu doar a corpului ci şi disponibilitatea minţii. Deschisul antenelor, al „pâlniilor”, mi se pare lucrul cel mai important pentru a putea realmente dansa. A dansa înseamnă a vibra. Este o reciprocitate care mă interesează foarte tare. Una e sa dansezi în faţa scaunelor goale, alta e când vin oameni, chiar şi două persoane, se schimbă total totul”, a declarat Gigi Căciuleanu.

Încerc să-i aduc la ideile mele”

DSC_0906Din distribuția spectacolului fac parte actorii Monica Ristea, Bordás Attila, Cristina Iuşan, Csaba Ciugulitu, Mihai Crăciun, Costin Gavază, Anca Loghin, Rareş Budileanu, Raisa Ane, Luchian Pantea, Georgiana Gherghu, Claudiu Banciu, Mihaela Mihai, Delia Martin, Cristina Holtzli, Alexandru-Andrei Chiran, Tiberius Vasiniuc, Sergiu Marocico, Bianca Fărcaş, Cristian Iorga, Laura Mihalache, Erika Domokos, Gabriela Bacali, Denisa Badea, Claudiu Ştian, Ștefan Mura și Robert Oprea. Decorul şi costumele sunt realizate de Măriuca Ignat (după o idee de Dan Mastacan) iar lightdesign-ul e realizat de Daniel Klinger. La aceştia se adaugă Laurențiu Blaga (asistent regie) şi Cristina Iușan (asistent coregrafie). „Am ajuns să-i cunosc pe acești oameni din ce în ce mai bine. Chiar de azi pe mâine, la repetiţia de mâine am să-i ştiu mai bine, şi în acelaşi timp ei o să mă ştie mai bine, o să mă dibuiască ceva mai bine şi o să mă înţeleagă ceva mai bine. Pentru mine undeva este şi o platformă electorală, trebuie să-i conving de anumite lucruri pe care eu le iubesc foarte tare şi pe care ei nu sunt obligaţi să le iubească. Dar îi conving prin seducţie, încerc să-i aduc la ideile mele care,  sunt foarte speciale într-un fel. Nu fac diferenţe între teatru şi dans, cu toate că aici este vorba de dans pur , dar se întâmplă într-un teatru şi nu poţi face abstracţie de clădirea teatru şi de evenimentul teatru”, a spus Căciuleanu.

Ca parteneri putem lua pe orice”

După Carl Orff (Carmina Burana) vine acum rândul lui Antonio Vivaldi să fie prezent muzical într-un spectacol semnat Gigi Căciuleanu. Cine va urma ? Nu neapărat un compozitor, poate să fie un autor de teatru, un poet, chiar Eminescu. În Vivaldi şi Anotimpurile am un poem pe care l-am găsit printre bagajele trecutului. Povestea acestui poem e una foarte nostimă. În momentul când am fugit din ţară, am plecat cu două valize pline cu discuri şi cu nişte reviste care mi se părea foarte importante, Secolul 20, în care, copil fiind am descoperit tot felul de lucruri care de obicei nu erau cunoscute în ţara asta. Am răsfoit unul din acele numere şi am găsit un poem foarte frumos care va putea fi descoperit în timpul spectacolului. Vivaldi şi Carl Orff , nu sunt doar compozitori, i-am luat ca şi parteneri, şi ca parteneri putem lua pe orice, chiar şi pe Einstein, de ce nu !”, a subliniat   coregraful Gigi Căciuleanu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE