Gură de aer pentru handbalistele SC Mureşul Sport
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 60 Vizualizări

Gură de aer pentru handbalistele SC Mureşul

handbalEchipa feminină de handbal SC Mureșul Târgu-Mureș a învins luni după masă pe teren propriu cu scorul de 42-17 (22-6) ultima clasată în seria I a Diviziei A, formația ACS Avram Iancu Arad.
Cea de-a treia victorie în 8 etape disputate a fost una scontată și a constituit mai degrabă o gură de oxigen pentru echipa antrenorului Bukaresti Jozsef, înaintea ultimelor două etape ale turului, când mureşencele vor întâlni două echipe din plutonul fruntaș, SCM Argeș Pitești în deplasare și CSM Slatina, pe teren propriu. Partida a fost fără istoric, în fața unei echipe modeste, care a reușit să înscrie primul gol abia în minutul 10, la scorul de 8-0 pentru mureșence. La jumătatea reprizei diferența de pe tabelă era deja de 10 goluri, cu singurul gol al oaspetelor rămas același din minutul 10. Până la pauză oaspetele au mai reușit cinci goluri, dintre care trei din aruncări de la 7 metri. La vestiare s-a intrat cu un net 22-6 și rămânea ca în partea a doua mureșencele să încerce să-și mai amelioreze golaverajul serios deteriorat de cele cinci înfrângeri, toate la peste 10 goluri, față de doar cele 4 la activ reușite în cele două victorii.

Joc de antrenament în ultimul sfert

Repriza secundă a continuat cu un joc mai anost, de ambele părți de această dată. Primul gol a fost reușit după aproape trei minute de joc de oaspete, tot din aruncare de la 7 metri. Jocul fără niciun orizont, bazat mai degrabă pe hazard și numeroase greșeli tehnice a făcut ca la jumătatea reprizei tabela să arate 29-12, cu un doar 7-6 în favoarea gazdelor, față de acel 11-1 din prima parte. Mureșul a rulat întreg lotul, dar tot a reușit în partea a doua să mărească diferența în fața modestei echipe din Arad. Partea doua a reprizei a fost un joc mai degrabă de antrenament, cu numeroase mingi pierdute de oaspete, multe altele interceptate și valorificate foarte ușor pe contraatac, în fața unei apărări inexistente, în fața căreia pivotul Andreea Serediuc a fost un real „zburător”, devenind cea mai bună marcatoare a reprizei, cu 6 goluri.
Revenită în echipă, cea care era „motorul” echipei, și-a permis în aceste condiții gesturi de altruism, pasând mai tinerelor colege chiar când scăpa spre poartă, astfel încât toate componentele lotului și-au înscris numele pe lista marcatoarelor cel puțin o dată. Așa cum aminteam, adevăratele teste abia urmează, când vor întâlni două dintre formațiile cu care se lupta în urmă cu două sezoane pentru promovarea în Liga Națională. Atât argeșencele, cât și slătinencele au cu câte 5 victorii și 2 înfrângeri în ediția actuală, dar aflate în urma celor de la CSM Bistrița și CSM Cetate Deva, singurele cu victorii pe linie. Între cele două partide rămase, în etapa a X-a Mureșul va sta, numărul echipelor înscrise fiind de 11, turul se încheie la sfârșitul lunii, iar returul va începe la jumătatea lunii ianuarie.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE