Atentate teroriste la Paris. Peste 120 de morţi, zeci de răniţi Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 97 Vizualizări

Atentate teroriste la Paris. Peste 120 de morţi, zeci de răniţi

111O serie de atacuri teroriste – 6 după un ultim bilanţ oficial – au dus la moartea a cel puţin 140 de morţi şi zeci de răniţi printre care mulţi în stare gravă, anunţă Primăria Paris. Procurorul Capitalei anuţase ceva mai devreme cel puţin 120 de morţi, dar prezicea că acest bilanţ ar putea fi depăşit. E vorba deja de cel mai sângeros atentat din Franţa şi unul dintre cele mai dramatice din Europa după cel de Madrid din 2004.

Atacurile de vineri seară s-au desfăşurat simultan. Trei explozii au avut loc în jurul celui mai mare stadion din Franţa, aşa-zisul Stade de France, acolo unde se derula aseară meciul amical de fotbal Franţa-Germania. Concomitent, s-au declanşat o serie de atacuri chiar în Paris. Măcelul s-a derulat în arondismentul 11, în sala de concerte Bataclan. Ultimul bilanţ anunţă cel puţin 80 de morţi acolo, în urma unei luări de ostatici. 4 alte atacuri au avut loc la Paris, toate în cele două arondismente limitrofe 10 şi 11. Cei aproape 40 de morţi acolo au fost împuşcaţi în plină stradă.

Opt atacatori au murit şi ei, şapte dintre ei acţionându-şi centurile de explozibili pe care le aveau asupra lor. Trei se aflau în jurul stadionului, patru în interiorul sălii de concerte şi unul pe când încerca să fugă din zonă. Nu se ştie pentru moment dacă e vorba sau nu de toţii autorii atacurilor sau unii dintre ei au scăpat.

Niciun poliţist nu şi-a pierdut viaţa, contrar unei informaţii iniţiale care anunţa un mort în rândul forţelor de ordine.

Francezii sunt rugaţi să stea în casă  

Franta este în stare de soc, atacurile de vineri având avut loc la nici 10 luni de la cele din luna ianuarie împotriva revistei satirice Charlie Hebdo şi magazinului caşer. Autorităţile franceze şi cele pariziene cer francezilor să rămână acasă. Starea de urgenţă a fost decretată la miezul nopţii şi s-au reintrodus controalele la frontiere. Într-o primă etapă, din spusele preşedintelui François Hollande că frontierele au fost închise. Nu este deci cazul, la fel cum nici aeroportiurile capitalei franceze nu sunt închise. Ce vor rămâne însă închise azi toată ziua sunt şcolile, universităţile şi toate serviciile municipale din Paris. Spitalele pariziene au declanşat asa-zisul plan « alb », un plan ce permite utilizarea imediatà şi raţionalà a mijloacelor pentru ajutorarea victimelor.

(Preluare de pe www.rfi.ro)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE