Au învățat să acorde primul ajutor Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 107 Vizualizări

Au învățat să acorde primul ajutor

FOTO Fii informat

Casa de Cultură a Studenților din Târgu Mureș a găzduit sâmbătă, 9 aprilie, a II-a ediție a proiectului „Fii informat! Salvează vieți!”, acțiune organizată de Casa de Cultură a Studenților Târgu-Mureș în colaborare cu Organizația Studențească de Medicină de Urgență Mureș. Potrivit informațiilor furnizate de Simion Gergely, directorul Casei de Cultură a Studenţilor Târgu-Mureș, proiectul s-a bucurat de prezența a peste 150 de persoane, lucru care denotă faptul că există o conștientizare a rolului pe care  populația îl are în rezolvarea unei situații de urgență. Cursurile au fost gratuite și au constat dintr-o parte teoretică și o parte practică (demonstrație pe manechine). Fiind conștienți de impactul major pe care măsurile simple de prim ajutor acordate în timp util și corect pot duce la salvarea unei vieți, s-a dorit creșterea gradului de cunoștințe/noțiuni a populației cu privire la acordarea  primului ajutor. Scopul proiectului a fost atins, astfel s-a  oferit șansa tuturor locuitorilor din Târgu-Mureș să învețe manevre simple care pot să salveze vieți

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE