Pentru sănătatea dumneavoastră, consumați zilnic pește bun de la Marcel! Diverse
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1678 Vizualizări

Pentru sănătatea dumneavoastră, consumați zilnic pește bun de la Marcel!

Gustul excepțional al unui pește bine gătit mi-a surprins azi papilele gustative la restaurantul Garofița din Sâncraiul de Mureș, un loc liniștit, departe de tumultul cotidian, în care gazdele sunt doi oameni zâmbăreți și primitori, pasionați de pescuit și de preparat carnea de pește într-un mod numai de ei știut, dar mi-au dezvăluit, totuși, câteva dintre secretele culinare pe care le practică de aproape 25 de ani încoace, în timp ce am savurat crapul, atentă și curioasă de mama focului. Ce-i drept, sunt o împătimită a consumului de pește și m-am hotărât să-mi fac abonament aici pentru că dintre toate locațiile prin care am trecut din țară, n-am găsit ceva atât de delicios.

Am povestit cu Marcel Uifălean despre începuturile afacerii, ideea principală a fost să înființeze un club de pescari, cândva prin 1993, dar situația financiară nu a fost una foarte strălucită pe atunci, așa că s-a hotărât să deschidă aici, la locația din Sâncraiul de Mureș, un mic local cu specific pescăresc. S-a asociat cu unul dintre frați și cu ajutorul a 9 angajați, lucrurile au început să prindă contur, astfel că până la finele anului 2000, când concurența a început să-și arate colții, restaurantul abunda de clienți și de pescari sportivi care veneau și ei în număr mare. Cel mai mare și mai împătimit pescar era pe atunci fiul lui cel mare, Horațiu, care, la doar 4 ani, se trezea cu noaptea-n cap să fugă pe malul lacului și să pescuiască, „dar acum e prea ocupat cu treburi de oameni mari și vine rar aici, dar și când își ia undița în primire, prinde peștele un doi”, îmi povestește cu un dram de melancolie în glas Marcel Uifălean, proprietarul restaurantului.

În ultimii zece ani, împreună cu soția lui grijulie, Mariana, care este și o bucătăreasă minunată și de mare ajutor, au curățat lacul, i-au extins suprafața pentru a-și mări volumul de apă și l-au amenajat conform standardelor europene în vigoare, astfel că, în momentul de față, pescarii se pot bucura de terase de pescuit special concepute. Urmează reconstrucția terasei pentru clienții restaurantului, amenajarea de foișoare care să aibă în dotare toate utilitățile necesare unui sejur bun de pescuit și construirea unor camere pentru cazarea doritorilor, chiar deasupra restaurantului pescăresc.

“Cu peștele și cu femeia trebuie să ai multă răbdare!”

Lacul pe care cei doi proprietari se străduiesc să îl mențină curat și lipsit de potențiali dăunători, adăpostește pe tot parcursul anului diverse soiuri de pește: crap, caras, somn, șalău, cteno(crap cosaș), iar vara se poate pescui și somn african. Marcel vrea să puncteze clar că sănătatea efectivului de pești este un aspect foarte important și deloc de neglijat, doar un pește sănătos poate constitui o hrană nutritivă și bună, asta în condițiile în care rețeta de preparare este una autentică: “Singurii care influențează proprietățile naturale ale cărnii într-o mică măsură sunt pescarii care aruncă momelile, în rest, toți peștii se bucură de o creștere sănătoasă, fără furajare suplimentară din partea noastră. Cât despre rețeta noastră de succes, aceasta s-a născut într-un cadru de poveste pe care n-am să-l uit nicicând. Într-o zi care nu era propice pentru pescuit, dat fiind faptul că aveam doar puiet, ne-a călcat pragul un fost marinar care ne-a rugat să-l lăsăm să pescuiască, nu am vrut la început, dar după ce mi-a spus că mă va învăța ceva util pe viață dacă îi dau voie să-și arunce undița la mine-n lac, n-am mai stat pe gânduri. După discuțiile avute cu el, dar și după multe încercări și eșecuri, am ajuns la o concluzie pe care o susțin și astăzi: Cu peștele și cu femeia trebuie să ai multă răbdare!” și pe când îmi imaginam că aud rețeta minune, mi-a trecut instant acest gând și am înțeles de la Marcel că nu contează ce se întâmplă în spatele cortinelor, atâta vreme cât scena e a mea, în acest caz, farfuria cu pește și cartofi, mămăliguță, legume mexicane și tot felul de alte bunătăți.

Dacă v-am trezit deja apetitul, accesați pagina de facebook a locației, Pește bun de la Marcel, dar până una, alta, aflați din rândurile de mai jos ce aveți de făcut să primiți la domiciliu cel mai bun crap pe care vi-l puteți imagina.

Programul restaurantului Garofița este de la 12 până la 22, livrările se fac pe raza de acoperire a zonei Sâncrai-Tîrgu Mureș, însă pentru a beneficia de mâncare distribuită direct pe masa clientului, comenzile telefonice se pot efectua până la orele 18, deoarece prepararea, împreună cu livrarea, durează aproximativ 90 de minute. Dacă pofta este mare și aveți și musafiri, se pot comanda mai multe porții cu anticipare de cel puțin o zi. Legumele românești sunt nelipsite din bucătărie, nu se gătește cu semipreparate, iar peștele este tot românesc, mai puțin sturionii, care sunt importați deoarece nu se găsesc la noi în țară.

În ceea ce privește raportul calitate – preț, “acesta este unul foarte bun pentru clienți, dar deocamdată nu aduce un profit prea mare, noi nu avem o taxă de livrare, uneori facem și muncă patriotică în sensul că mulțumirea interioară pe care o avem după ce servim un client, chiar dacă nu ne acoperim din taxa preparatului și costurile de transport, este una imensă, nu ne place să refuzăm nici un client”, subliniază Marcel Uifălean, proprietarul și bucătarul de la Garofița, dar și un iubitor declarat al pescuitului.

Lăsați pizza deoparte și comandați un pește bun de la Marcel! Veți avea parte de un deliciu culinar de excepție, garantez!

Denisa Morar

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE