Share

Home / Cultură / Elise Wilk: „Mă întristează când cineva spune: Plec, ce să fac aici?”

Elise Wilk: „Mă întristează când cineva spune: Plec, ce să fac aici?”

Elise Wilk, absolventă a Masterului de Scriere Dramatică al Universității de Arte din Târgu Mureș, este unul dintre cei mai apreciați și jucați autori dramatici români contemporani. Piesele ei, marea majoritate abordând subiecte legate de probleme ale tinerilor, se joacă atât în țară cât și în străinătate. În Târgu Mureș ne putem întâlni cu textele Elisei Wilk în patru spectacole: „Camera 701”, regia Rareș Budileanu, Teatrul Național Târgu Mureș, „Avioane de hârtie”, regia Sebestyén Aba, Teatrul Yorick, „Gen.EU”, regia Andi Gherghe și Olga Macrinici, Teatrul Național Târgu Mureș, și „S-a întâmplat într-o joi”, regia Sebestyén Aba, Teatrul Yorick. Ultimele două spectacole au avut premierele în această toamnă, cele de la Teatrul Yorick se joacă în limba maghiară cu supratitrare în limba română.

Spectacolul „Gen.EU” a fost realizat în urma concursului de dramaturgie „eurOpinions”, textul Elisei Wilk fiind selectat împreună cu alte 5 texte semnate de Vero Nica, Alexandra Felseghi, Cornelia Iordache, Ioana Sileanu și Petra A. Binder. Următoarea reprezentație a spectacolului „Gen.Eu” va avea loc miercuri, 20 decembrie, de la ora 19.00, în Sala Parking. Apoi, în 21 decembrie, de la 19.30, tot la Național, dar în Sala Mică, se joacă spectacolul „Camera 701”.

Reporter: Ce voiai să te faci când erai mică?

Elise Wilk: Exact ce sunt acum. Mi-am îndeplinit visul din copilărie.

Rep.: Ce făceai în 2007?

E.W.: Eram jurnalist de investigație în primii ani de presă și trăiam o viață palpitantă. Credeam că o să schimb ceva. Eram mai revoltată decât acum. Dezvăluiam cazuri de corupție, mă revolta lipsa de transparență din instituțiile publice. În 2007 am câștigat un proces intentat președintelui Consiliului Județean Brașov pentru că a refuzat să-mi ofere niște informații publice în baza legii 544. Am fost foarte mândră. Acum n-aș mai avea răbdare să trec prin așa ceva.  Mare lucru nu am reușit să schimb, îmi pare rău s-o spun. Țin minte că de revelion în 2007 am fost la Sibiu în Piața Mare cu ocazia aderări la UE și demarării programului de Capitală Culturală Europeană. Era o atmosferă plină de speranță, oamenii erau foarte încrezători. Apoi a venit criza financiară și optimismul a cam dispărut.

Rep.: Cum îți dorești România peste 10 ani?

E.W.: Probabil se vor mai construi 10 kilometri de autostradă 🙂

Îmi doresc să nu-și piardă acel ceva care o face unică, să nu dispară lucrurile care-mi plac și pentru care am rămas aici. Îmi doresc să nu se mai taie păduri ca să se construiască complexe rezidențiale, îmi doresc să nu dispară tradițiile și sper ca miile de locuri minunate care există la noi să nu fie afectate prea tare de turismul de masă.

Rep.: Cum ți se pare treaba asta cu plecatul oamenilor din țară? Mai există șanse de întoarcere?

E.W.: M-a afectat personal, cu mult înainte de 2007. De exemplu, toate rudele din partea tatălui meu au emigrat în Germania înainte de Revoluție. Unii dintre verișorii mei nu mai știu română. La începutul anilor 90, prietena mea cea mai bună a plecat definitiv în Canada – eram în clasa a patra și am suferit foarte mult pentru că am fost foarte apropiate. Chiar dacă ne scriam vederi și scrisori, după un timp legătura s-a pierdut. Ne-am regăsit pe Facebook și apoi ne-am revăzut la New York, orașul în care trăiește acum, după mai mult de 20 de ani. Mi-a spus ceva care mi-a dat de gândit: că se întreabă de multe ori cine ar fi fost dacă ar fi rămas în România. Cu ce s-ar fi ocupat, ce viață ar fi avut, cum ar fi arătat.  Ar fi fost cu totul alt om, la fel cum aș fi fost și eu alt om dacă aș fi plecat.

În anii 2000 au început să plece și alți prieteni de-ai mei, unii la facultate și apoi și-au găsit job acolo și nu s-au mai întors, alții au plecat pentru șanse mai bune în carieră, pentru alte oportunități sau pur și simplu pentru că așa s-a întâmplat. Fiecare are povestea lui, oamenii pleacă din motive diferite și se întorc din motive diferite. Mă întristează când cineva spune: Plec, ce să fac aici? Și pe de altă parte mă emoționează când aud că unii dintre cei stabiliți în străinătate călătoresc 5 ore cu trenul ca să meargă la ambasadă să voteze – în timp ce în România unii tineri nu se duc, chiar dacă secția de votare e la colț de stradă.

Cred că atunci când se vorbește de românii plecați la muncă în străinătate e vorba de cei care pleacă din cauza sărăciei. Nici acolo nu câștigă mult, câteva sute de euro, dar aici ar fi murit de foame. Cred că ei s-ar întoarce și mâine dacă în țară i-ar aștepta un salariu decent.

Rep.: Ce subiecte/povești te „rod” acum? Despre ce scrii sau urmează să scrii?

E.W.: Următorul proiect va fi în decembrie cu regizoarea Leta Popescu la Teatrul din Gheorgheni. Voi scrie un soi de mockumentary despre legendele urbane din oraș.

(foto: Alina Andrei)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

„Eu tremur“, la Teatrul Studio

Singurătatea e spațiul în care oamenii se retrag uneori pentru a-și reconstrui viața. Dar singurătatea …

Share
Share