VIDEO ŞOCANT: Bărbat din Livezeni accidentat mortal, în afara carosabilului! Ancheta Poliţiei, un fâs: mortul e de vină! Slider
  • redactia
  • 1 comentarii
  • 11115 Vizualizări

VIDEO ŞOCANT: Bărbat din Livezeni accidentat mortal, în afara carosabilului! Ancheta Poliţiei, un fâs: mortul e de vină!

Un cititor al cotidianului Zi de Zi a expediat, pe adresa de e-mail a redacţiei, două filmuleţe înregistrate de o cameră de supraveghere care surprind momentele de dinaintea accidentului petrecut în data de 10 ianuarie în comuna Livezeni, în urma căruia un bărbat în vârstă de 44 de ani şi-a pierdut viaţa.

VIDEO cu momentul premergător accidentului:

VIDEO cu momentul accidentului:

Cauza accidentului: viteză excesivă urmată de derapaj

Deşi în buletinul informativ al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş de după accident se dădea de înţeles că pietonul este vinovat deoarece „era angajat în traversarea neregulamentară a drumului”, imaginile trimise de cititorul nostru arată explicit cum pietonul se afla în afara carosabilului, iar conducătorul auto care a provocat nenorocirea conducea cu viteză foarte mare, neadaptată condiţiilor meteorologice, pe o porţiune unde există limitare de viteză.

„Accidentul din satul Livezeni, şoferul Hathazi L. nu recunoaşte că el a lovit pietonul Molnar Istvan în vârstă de 44 de ani care a decedat şi a declarat că o altă maşină i-a tăiat calea! Poliţia a declarat că omul traversa strada prin loc nepermis! Este indicator de limitare de viteză de 30 de kilometri/oră şi el mergea cu 90-120! Şoferul şi în clipa de faţă conduce”, ne-a scris cititorul care ne-a expediat filmuleţele.

 

Comunicat IPJ: pietonul era „angajat în traversarea neregulamentară a drumului”

În data de 11 ianuarie, Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş făcea următorul anunţ: „La data de 10 ianuarie a.c., ora 13:05, pe raza localităţii Livezeni, un bărbat, de 51 de ani, din localitatea Livezeni, în timp ce conducea un autoturism, a accidentat un bărbat, de 44 de ani, din localitatea Livezeni, pieton angajat în traversarea neregulamentară a drumului. În urma accidentului a rezultat decesul pietonului. Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea, cu exactitate, a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.”

Cotidianul Zi de Zi solicită public conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, respectiv şefului acestei instituţii, comisarului şef Dumitru Bîltag, să investigheze cu responsabilitate maximă acest caz în care, din nefericire, un om nevinovat şi-a pierdut viaţa.

Alex TOTH

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Cu tot respectul, comentariul celui (celei) care amintește despre circulația pe stânga, dar nu-și dezvăluie identitatea, e nefondată. Victima nu se afla pe carosabil, treceri de pietoni nu există. O analiză mai atentă ne poate duce la alte concluzii, în neconcordanță cu toate declarațiile. Nimeni nu a tăiat calea vehiculului care se pare că ar fi ieșit oricum de pe șosea, din cauza vitezei excesive. Ghinionul (tragedia) s-a produs pentru că victima s-a aflat tocmai acolo. Dacă nu, s-ar fi raportat că o mașină s-a răsturnat din cauza vitezei neadaptate la condiții. Nici nu era o curbă periculoasă.

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE