Share

Home / Cultură / “Cine spală oala de mămăligă…când sunt trei? “

“Cine spală oala de mămăligă…când sunt trei? “

Teatrul revine în această seară (ora 18:00) pe scena Casei Municipale de Cultură „Eugen Nicoară” din Reghin  cu spectacolul “Cine spală oala de mămăligă…când sunt trei? “. Spectacolul, pus în scenă de Camelia Hâncu,  propune publicului  o serie de povestiri cu tâlc culese de Daniel Tiutiu direct de la povestașii din Munții Apuseni. Amprenta locurilor din care au fost culese povestirile este păstrată atât în “graiul” în care sunt interpretate textele de actorii Elena Ivanca și Ioan Isaiu, cât și în muzica originală compusă și interpretată live la pian și flaut de Edith Toth.

Reporter:  De unde pasiunea pentru regie, pentru teatru?

Camelia Hâncu: În orașul în care m-am născut, la Galați, am urmat un renumit liceu de profil real, actualul Colegiul Național Vasile Alecsandri, dar în ultimul an, pentru că direcția mea se schimbase cu 180°, m-am transferat la o clasă de limbi străine în cadrul aceluiași liceu. Dragostea pentru teatru, pentru spectacol cred că exista de mult timp. Dădeam reprezentații de tot felul prin casă și prin vecini înainte de a merge la școală. Cred că în acea perioadă s-au așezat semințele pe tărâmul acestei arte. Pe la 8 ani am început să frecventez cursurile de teatru de păpuși de la Palatul Copiilor (pe atunci, ”Casa Pionierilor”), iar în jurul vârstei de 16 ani am simțit cum încolțeau semințele sădite în copilărie. Astfel, am hotărât să urmez în paralel actoria la Școala de Arte și am lăsat deoparte toate pornirile de a mă face cosmonaut, arhitect, medic, inginer etc. Dar nu m-am mulțumit cu actoria. Eram pasionată de multe lucruri în copilărie, de culorile tatălui meu, de cuie și șuruburi, de mișcare, de muzica sălciilor și a Dunării, de lumina zilei și a nopții dar mai ales de a inventa situații și de pus povești cap la cap, pe care păpușile mele erau nevoite să le interpreteze. Aveam o armată de păpuși de care nu mă puteam despărți nici măcar în orele de somn. Acesta era universul care m-a legat definitiv de teatru.                              După liceu am plecat la Cluj unde am absolvit regia de teatru în 1998. Din anul V am mers la București ca asistent a lui Alexandru Dabija. Am avut șansa de a rămâne aproximativ trei ani în preajma lui, ceea ce a constituit adevărata școală de teatru pentru mine. Șansa de a lucra cu această personalitate atât de specială a teatrului românesc și apropierea de monștrii sacri ai scenei românești precum Marin Moraru, Mircea Albulescu, Șerban Ionescu, și am să-i amintesc numai pe cei care au plecat deja la Dumnezeu  (ca să nu se supere cei rămași în viață că nu i-am pomenit), m-a marcat definitiv și a pus niște ștachete pe care am încercat de atunci să le țin ca reper. Sigur, nu știu dacă deocamdată am reușit. Dar pentru mine este extrem de important că ele există.

Reporter:  Cum s-a născut spectacolul ”Cine spală oala de mămăligă…când sunt trei ?

Camelia Hâncu: A existat o primă variantă a acestui spectacol produs de sora celebrului regizor Aureliu Manea, doamna Viorica Samson Manea. El este construit pe baza unor povești foarte frumoase și pline de umor,  culese din Munții Apuseni de scriitorul Daniel Tiutiu.  Este un  ”storytelling”, așa cum ne place nouă să-l numim. Spectacolul s-a jucat în regim privat și s-a bucurat de la început de aprecierea publicului. După o scurtă perioadă s-a jucat la Teatrul Național din Cluj în custodia căruia a rămas o stagiune, apoi Asociația de Teatru și Film Enter, pe care o conduc, a hotărât să preia spectacolul. Astfel s-a născut cea de a doua variantă căreia i s-au adăugat povești noi.

Reporter:  De unde ideea muzicii live în spectacol ?

Camelia Hâncu: Pentru mine muzica este o componentă fără de care nu pot concepe un spectacol. Și nu mă interesează muzica ilustrativă care doar creează o atmsoferă și îți induce o anumită stare. Este importantă și aceea,  dar eu,  aproape întotdeauna am simțit muzica asemeni unui personaj care trebuie să participe, să comenteze, să fie prezent sau cu alte cuvinte să fie viu. Și mai mult decât atât, prezența interpretului și implicarea lui, chiar ca actor, poate aduce mai multă energie și valoare artistică spectacolului. Și în cazul de față consider că prezența live a dirijoarei Edith Toth, ca pianist de data aceasta, se integrează perfect în această ”formulă”.

Reporter:  Câteva cuvinte despre protagoniștii piesei, Elena Ivanca și Ioan Isaiu

Camelia Hâncu: Elena Ivanca și Ioan Isaiu mi-au fost colegi de facultate, eram în ani diferiți dar într-o oarecare măsură ne cunoșteam. Așa că după aproape 20 de ani, când ne-am întâlnit pe scenă, ne-a fost destul de ușor să legăm o colaborare pe cinste. Nu e puțin lucru, ba mai mult decât atât, o consider o șansă. Elena și Ioan s-au apropiat extrem de mult de aceste povești românești din Munții Apuseni și de graiul specific acelor locuri. Sunt doi actori proaspeți, fideli teatrului și ecranului, care cu siguranță iubesc provocările fiecărei propuneri artistice.

Reporter:  O invitație pentru publicul reghinean să vină să vadă spectacolul

Camelia Hâncu: Vă sfătuiesc să nu ratați  spectacolul ”Cine spală oala de mămăligă…când sunt trei”. Este o comedie  de zile mari, un regal actoricesc susținut de Elena Ivanca și Ioan Isaiu, cu o interpretare muzicală neconvențională a lui Edith Toth și cu povești autentice culese de scriitorul Daniel Tiutiu pe care ai să ți le amintești multă vreme. Este pus foarte mult suflet în acest spectacol pe care cu drag îl dăruim publicului.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

INTERVIU. György Dragomán are succes, dar literatura nu e o aventură lejeră: „A fost un drum lung până când am ajuns aici“

György Dragomán și Attila Bartis sunt cei mai apreciați și mai traduși prozatori maghiari contemporani …

Share
Share